Cătălin MIHULEAC

Zăboveam, iernile trecute, lungind o cană de vin fiert, într-o cârciumioară cochetă, aflată pe marginea unui parc întins, aproape de mine. Patronul, un tip cu pregătire fină, de psiholog, avea conversaţie aleasă – ne ducea la astre cu muzică pentru cunoscători -, dar profilul său de om de afaceri rămânea unul de şnapan.
Îi cereai, de pildă, o vodcă Finlandia, iar el îţi aducea o putoare îndoită cu apă, ca să te fraierească la buzunări... Umbla de la masă la masă cu ţigara spânzurată în colţul gurii, aidoma chitaristului Keith Richards de la Rolling Stones, îţi capta momentul când te pileai puţin, ca la urmă să te îngreuneze la notă de să nu te vezi...
Era de profesie psiholog, cum am zis, dar nu ştia o boabă din psihologia celui care trage seara la intimitatea unei găurici cu coniac şi ceai. Era localul lui, construit în propria casă, dar se purta ca şi cum ar fi fost al unui duşman. Însă, peste toate, crâşmuliţa era centrată în jurul unei sobe care-ţi încălzea sufletul cu lemne leneşe, iar dacă te aflai într-o companie gingaşă, treceai cu vederea cusururile servirii.
    Anul trecut, pe vremea asta, am găsit crâşmuliţa ferecată cu plasturele unui lacăt, fiindcă psihologul-crâşmar tocmai fusese doborât de un cancer pulmonar. Iar eu, în semn de doliu, am renunţat să mai trec pe acolo. Fiindcă, peste toate, îmi era drag omul.
    La acest început de an însă, mi-am amintit de serile acelea blânde şi de patronul – psiholog, care te ardea la buzunări cu vodca lui botezată şi cu notele lui de plată umplute cu plumb. Am crăcănat ziarul şi am citit anunţul care îl comemora de un an: câteva cuvinte bombastice din partea familiei, dominate de fotografia lui.
O fotografie din care se evidenţia ţigara spânzurată în colţul gurii, cum o poartă Keith Richards, de la formaţia Rolling Stones. Şi de atunci mă tot gândesc... Băi frate, în ţara asta, spre deosebire de ţările lumii civilizate, se fumează peste tot: în baruri, în restaurante, în instituţii publice... Chiar şi în anunţurile mortuare.