Mircea Radu IACOBAN

M-am săturat până-n gât de pițurcărelile selecționerului! Am senzația că ne crede proști de-a binelea! Ia uitați-vă ce declară după nenorocitul meci cu rezervele rezervelor Bielorusie: ”Din păcate, nu am reușit să câștigăm acest joc, pe care l-am avut la discreție”. Curat discreție! Păi, musiu Pițurcă, dacă irlandezul Kelly nu ne cadorisea cu un penalti inventat, Naționala pățea o rușine mai mare decât aceea de la Piatra Neamț! Tot Pițurcă: ”Tactic, stăteam bine în teren.” Așa-i. Ați stat, în vreme ce junii bieloruși au jucat.  Niciodată n-a fost atâta prefăcătorie, minciună, șmecherie și infracționalitate  în fotbalul românesc; barem, pe vremea Scorniceștilor, reprezentativa înregistra oarece rezultate onorabile. Acum, iarnă și fum! Am ajuns de râsul râsului, ciuca bătăilor (inclusiv a bătăilor de joc), iar selecționerul, senin, afirmă că ”trebuie să găsim soluții pentru viitorul apropiat. Să aducem jucători cât mai mulți, dar (de ce ”dar”? - n.n.) integrați alături de jucători valoroși.” Și până acum, mă rog, ce altceva ai avut de făcut?

Că, slavă Domnului, exact pentru asta primești mai bine de 40.000 de euro pe lună și-ți poți cumpăra câte o mașină în fiece săptămână, bașca primele și îndemnizațiile de deplasare (cât se află cu lotul la Mogoșoaia, încasează și-o consistentă diurnă!). De fapt, pentru ce? Ce-a adus Pițurcă nou față de cavalerul tristei figuri Răzvan? Singura lui contribuție reală în destinele fotbalului românesc începe tot mai clar să se contureze. Iat-o: a izbutit să coboare și mai jos nivelul general. Ce fapte de arme justifică purcoiul de bani virat în contul ăstui mare șmecher, performer doar la tocmeala pe leafă, de calica noastră Românie? Cu 450.000 de euro se poate clădi o casă de cultură, un orfelinat, se pot plăti câteva mii de pensii, ar ajunge pentru întreținerea unui centru de copii și juniori - de ce și pentru ce să umfle buzunarele lui Pițurcă?

Mi s-a făcut lehamite și de ponciful ”trebuie să mergem înainte!”, pus să justifice menținerea acelorași profitori călări pe sacul de bani, câtă vreme este clar că, în starea ce se află, fotbalul românesc ”merge înainte” ca... racul. Iar din exigențele și principiile ritos anunțate de selecționer s-a ales praful și pulberea! Nu declara dumnealui că va convoca doar fotbaliști ce joacă la echipele lor de club? Iată ce spune acum: ”Campania viitoare depinde valoarea jucătorului, nu neapărat dacă joacă la echipa de club”. Adicătelea, total pe dos!

Nu-l veți auzi niciodată pe Pițurcă pomenind despre lipsa de valoare individuală a echipierilor: e un subiect care frige. Patronii de club au tot interesul să mențină cât mai sus cota pălmașului aflat sub contract, așa că ajung în Națională nulități de talia lui Moți, un ostenit ca Raț(ce mult îmi plăcea cândva!), neputincioși precum Cristea, șprițangii ca Tamaș, jucători de-o singură repriză (Bourceanu), un truditor mediocrizat (Marica), un nimeni (Cociș), o umbră (Stancu). Cât despre desenul tactic general... care-i, unde-i? De ani și ani, Naționala practică același joc chinuit, lipsit de idei și, în consecință, ineficient.

În campaniile de calificări ne situam cât de cât onorabil (în 1966 locul 3 după Portugalia și Cehoslovacia, vicecampioană mondială, în 1968, locul 2 după Italia, în 1964, locul 2 după RDG, în 1976 și 1988, tot locul 2 după Spania, ca să nu mai vorbim despre calificările din 1970, 1972, 1984, 1990...).

Dacă pierdem și-n Albania, ajungem de râsul râsului în clasamentul unei grupe, totuși, ușurele: locul 4!  Sigur, se poate crede că, de-am fi câștigat convingător cu Bielorusia, toate cele de mai sus rămâneau nespuse. Și chiar mă tem că așa-i. Oricum, mașina de făcut avere din fotbal va continua să duduie, arbitrii să primească mită, cluburile să n-aibă prea mare grijă de viitor (de ce să crești jucători, când poți importa?), cei ce roiesc în jurul Naționalei vor ”merge înainte”, urmând ca bomboana pe colivă s-o așeze odată și odată DNA-ul. 

Apropiindu-se vertiginos anul electoral 2012, justiția va decide în favoarea lui Mititelu (voturile Olteniei!), arbitrii corupți (adică, cei prinși) vor primi sentință de cetluire (satisfacție publică = voturi), retardați ca Becali vor împărăți de pe tronurile lor de lut cu crucea într-o mână și cu mita în cealaltă, Dragomir va avea statuie la București și Sandu la Nyon.