Mircea Radu IACOBAN

Despre Grupul Bilderberg se vorbeşte în sotto voce şi cu palma la gură. După cel de al Doilea Război Mondial, zice-se, omenirea ar fi condusă, de fapt, de Clubul Bilderberg. Prima lui reuniune, doar informală atunci, ar fi avut loc în mai 1943, la Oosterbeek, în Olanda. Literatura neoficială dă drept plauzibilă implicarea hotărâtoare a bilderbergilor în războiul din Vietnam, în crearea organizaţiilor precursoare ale Uniunii Europene (CECA, Euratom, CEE), în războiul de şase zile, loviturile de stat din Brazilia, Indonezia, Chile, Argentina, Honduras, Guatemala, în debarcarea în Panama, bombardarea Ceceniei, războiul  din Golf – ba chiar şi-n orchestrarea atentatelor din 11 septembrie.

Este suficient să amintim numele câtorva bilderbergi pentru a înţelege de ce influenţa organizaţiei în destinele omenirii ar putea fi de-a dreptul copleşitoare: David Rockefeller, familia Rothschild, Henry Kissinger, Juan Carlos, Bush tatăl şi fiul, Bill şi Hillary Clinton, Bil Gates, Barroso (preşedintele UE), G. Soros, Margaret Thatcher ş.m.a.. La întâlnirea din 2010 au fost număraţi 120 de participanţi, unul mai influent decât celălalt. Nici un singur rus, nici un (desigur!) român, dar, nu se prea ştie de ce şi cum, mai multe persoane potente din Turcia.

Oricâtă putere absolută ar deţine pe mapamond, Clubul Bilderberg nu-i în stare să confere tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte nici unuia dintre membrii săi. Aflat „in articulo mortis”, un bilderberg ce ţine, barem cât mai răsuflă, să i se păstreze anonimatul, i-a dezvăluit pastorului său la ce trebuie să se aştepte omenirea într-un viitor cât se poate de apropiat. Nefiind vorba despre taina spovedaniei, ci doar de o discuţie liberă cu un muribund, pastorul a considerat că o poate face publică, având în vedere şi faptul extrem de alarmant că marja de timp rămasă omenirii pentru iluzorii contramăsuri se îngustează pe zi ce trece, nedepăşind orizontul anului 2012!

Deci, nu despre predicţii vizionare ar fi vorba, ci de obiective concrete ale Clubului Bilderberg, planificate riguros în timp, susţinute logistic şi strategic – adică mai degrabă certitudini decât profeţii îndoielnice de clarvăzător. Primul punct: lovirea obligatorie a Iranului în termen de maximum doi ani, ceea ce va produce, fără doar şi poate, un al treilea război mondial. Punctul doi: desfiinţarea valutelor. Până în 2012 (şi cât mai e?) dolarul american îşi va da duhul. Marea putere mondială va deveni China, America trecând în rândul şi la statutul de lume a treia. Locul monedelor va fi luat de aur şi argint tranzacţionate direct, metalele preţioase fiind singurele pe care te mai poţi baza din punct de vedere material. Punctul patru: barilul de petrol este planificat să ajungă la 200 de dolari în câteva luni – cu consecinţele de rigoare. Cinci: urmează o criză a ipotecilor bancare, minuţios concepută, aşa că milioane de oameni îşi vor pierde locuinţele. Canalul Panama a fost de mult dat Chinei, chiar dacă, oficial, chestiunea (încă) nu transpare. Beijingul ar deţine, la ora actuală, toate marile porturi greceşti, mai mult de jumătate din exploatările miniere din Australia, 90% din zăcămintele de metale rare din Africa, USA, Orientul Mijlociu, Canada. Este de departe ţara cu cea mai mare rezervă valutară şi poate tranzacţiona hotărâtor în orice monedă. La rându-i, Rusia va rămâne cel mai important producător de petrol şi gaze. Americanii nu vor câştiga niciodată un război împotriva Rusiei sau Chinei, cu atât mai mult cu cât şi-au mutat o bună parte a industriei naţionale pe teritoriu chinez. În câteva luni se va declanşa o criză majoră în Orientul Mijlociu, urmată, desigur, de lovitura concertată împotriva Iranului.

Aşa numiţii „Illuminati” din Clubul Bilderberg îşi propun, apoi, să introducă „One world religion” (o religie unică a lumii)... şi tot aşa mai departe. Scenariul este, cum se vede, catastrofic şi, vrând nevrând, se conjugă cu predicţiile mayaşilor mexicani care, calendaristic cel puţin, stabileau sfârşitul civilizaţiei în 2012. Poate povestea cu bilderbergul destăinuindu-se pe patul de moarte nu-i decât o basnă - sperietoare. Ştim însă, cu certitudine, că anul viitor mai bine n-are cum să fie. Şi nici nu va fi.