Cătălin MIHULEAC

Exact asta îmi mai lipsea acum: un prieten, important om de afaceri, a auzit nu ştiu de unde chemarea literaturii, astfel că m-a rugat să-i scriu prefaţa la volumul de debut. Un volum de proză, conţinând câteva povestiri, editat pe banii săi.

Încă o dată ne dăm seama cât de paradoxală e ţara în care trăim, ea numărând cu certitudine mai mulţi politicieni decât alegători şi mai mulţi scriitori decât cititori. În plus, vremurile de acum se dovedesc crâncene pentru artă, în general, şi pentru literatură, în special. De aceea, cu scuzele de rigoare, încă nu mă pot pronunţa dacă acela care alege, în aceste condiţiuni de-o rară vitregie, să debuteze literar merită să fie felicitat sau, dimpotrivă, internat într-un ospiciu de maximă siguranţă. Optez, mai curând, pentru punctul doi. Oricât de mulţi bani ai avea, de ce să-i dai ca să te vezi tipărit?

Până la urmă, oftând şi opintindu-mă, am scos la capăt prefaţa, ajutat şi de faptul că prietenul s-a dovedit unul dintre meşteşugarii îndemânatici care, din umbre şi din slove, s-a priceput să ţese o funie narativă trainică, întrebuinţată în mod onorabil, pe alocuri redutabil.

Cu toate astea, dintr-o precauţie scuzabilă, m-am ferit să scriu în rânduleţele cu pricina – după cum dictează prostul obicei al locului nostru, cu ocazia debuturilor literare - că autorul este noul Cehov, noul Shakespeare, noul Tolstoi, noul Caragiale sau, vai de mine, noul Fănuş Neagu.

Aşa cum a făcut un mare poet, actual răposat, când i-a apărut un volum de povestiri semnat de marele bizon moldovenesc din rasa Simirad. „Îl aveţi în faţă pe noul Cehov”, a tunat poetul, care curând a murit, pe când îşi rezolva chirurgical nişte hemoroizi.

Hemoroizi cu care s-a procopsit, n-am nici o îndoială, după ce i-au ieşit pe gură laudele la adresa bizonului din rasa Simirad. Nu zice vorba noastră populară că „gura face, curul trage”?