Cătălin MIHULEAC

Am mai spus că mi se pare foarte trist, pentru România de astăzi, spectacolul stradal al bătrânilor care alcătuiesc zilnic ciorchini în preajma locurilor unde se distribuie „Adevărul de seară”.

Am mai spus şi că ei fac coadă cotidiană nu pentru că ziarul lui Dinu Patriciu ar fi cine ştie ce bunăciune tipărită, conţinând ştiri electrizante, anchete curajoase sau reportaje compuse cu talent, ci doar pentru că se împarte gratuit, fără bani. Dacă ar costa ceva, un mărunţiş cât de subţire zornăitor, picior de muşteriu nu ai mai vedea în dreptul cutiilor de metal pe care scrie „Adevărul de seară”.

Nu e vorba de nicio zgârcenie aici, ci de realitatea tristă că pensionarii din România nici măcar câteva pagini de ziar nu-şi pot permite să-şi cumpere din pensia lor amărâtă.

Mai e însă ceva: în mod cert, coada le stârneşte nostalgii, fiindcă generaţia a treia a poporului român are coada în sânge. Dar nu orice fel de nostalgii, ci nişte nostalgii pe care le putem numi de „lagăr de concentrare”, „de Auschwitz” !

- Îţi aminteşti, bre Vasile, când stăteam noi doi tot aşa, pe vremea lui Ceauşescu, la coadă la unt, ulei, zahăr şi bulane de găină ?

– Cum să nu-mi amintesc, bre Ilie ! Ehei, Ceauşescu, ce vremuri erau alea...

Într-o zi, am întâlnit-o pe profesoara mea de engleză din liceu, o femeie de o rară eleganţă, care ne vorbea cu flacăra despre presa britanică, prima din lume ca profesionalism, după cum credea ea. Acum, era în aşteptarea unui produs al presei româneşti, ultima din lume ca profesionalism, cred eu şi nu numai eu.

– Ce faceţi aici, doamna profesoară ?

- Ce să fac, aştept.

Ce trist ! Dar şi mai trist va fi dacă se vor împlini zvonurile care dau ca sigură oprirea „Adevărului de seară”, din cauza pierderilor financiare uriaşe.

Am văzut, zilele trecute, o reclamă pesimistă cu Florin Piersic, care, ţinând un copil în braţe, ne asigura, parcă ne ameninţa, că toţi vom ajunge pensionari de România, mai devreme sau mai târziu.

Eu zic că măcar copiii să ni-i păzim să nu ajungă pensionari de România.