Cătălin MIHULEAC

Am scris, acum câţiva ani, despre „Muzeul contrafacerii” din Paris, doar pentru că aflasem despre existenţa lui, însă fără să-l fi vizitat. Fiindcă am avut ocazia, acum două săptămâni, să îi şi trec pragul, vorbesc acum mai în cunoştinţă de cauză, cu opinia întărită că trăim într-o lume unde falsitatea are o pondere mult mai mare şi mai nocivă decât bănuiam.

Este greşit să se creadă că falsurile ţin doar de lumea contemporană. Primele branduri mondiale au apărut cu 7.000 de ani înainte de Hristos, iar odată cu ele, şi imitaţiile ilegale. Drept mărturie, chiar la intrarea în acest aşezământ, te întâmpină capacele falsificate ale unor amfore antice, datând din timpul romanilor. Era nevoie de ele, la timpul respectiv, pentru a păcăli lumea cu vinurile care le imitau ilegal pe cele ale celebrului viticultor roman Lassius, de exemplu...

„Muzeul contrafacerii” din Paris a fost inaugurat în anul 1951, sub egida „Uniunii fabricanţilor” din Franţa, care i-a conceput mai cu seamă un scop didactic. De aceea, copiii sub 12 ani, dar şi jurnaliştii şi poliţiştii au asigurată intrarea gratuită. Pe fiecare raft din incintă, este etalat un produs original al unei mari firme, alături de replica sa falsă, pentru a putea fi sesizate diferenţele. Privindu-le, nu ştii deseori care e unul, şi care e altul. „Lacoste”, „Guerlain”, „Adidas”, „Vuitton”... Priveşte copia, fără să uiţi originalul.

Contrafacerile provin îndeobşte din ateliere şi făbricuţe clandestine, amplasate în ţările est-europene şi asiatice, cu China, fireşte, pe primul loc. Bătaia lor este lungă, ca să zicem aşa, fiindcă cea mai afectată este piaţa vestică. Ca să trecem puţin la cifre, 23 la sută din ţigările din Uniunea Europeană nu sunt originale, la fel ca 10 la sută din totalul băuturilor alcoolice şi 5 la sută din cel al medicamentelor.

Domeniile parfumurilor, bijuteriilor, marochinăriei şi jucăriilor sunt de asemenea afectate, rotunjind paguba generală a întregului comerţ din ţările dezvoltate, acolo unde până şi simpla deţinere conştientă a unei mărfi contrafăcute este socotită un delict grav. Dar falsificatorul nici nu este trimis la galere, nici nu îi este tăiată mâna, cum păţea în Evul Mediu...

Să vinzi sau să porţi sâni falşi, să zâmbeşti fals, să faci complimente false ori să faci trafic de promisiuni electorale false nu intră, din fericire, sub incidenţa legii. Dacă ar intra, puşcăriile s-ar umple.

Bine ne sfătuia prietenul Omar Khayyam, acum aproape 1.000 de ani: „Prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge.” Pentru a continua: „Când ţi se-ntinde-o mână, ’nainte de-a o strânge, / Gândeşte-te că, poate, te va lovi-ntr-o zi.”