Cătălin MIHULEAC

Mă ia cu fierbinţeli de fericire când aud de vreun ins celebru şi bogat, care intră măcar temporar în puşcărie. Trebuie sî precizez însă că starea mea nu are nimic de-a face cu idealurile înalte, care ţin de justiţie. Nu, eu mă bucur pur umanitar, cunoscând starea jalnică a puşcăriilor româneşti, comparabile ca nivel de mizerie doar cu alea de prin Asia sau America latină. Suprapopulat, păduchios şi cu şobolani dezinvolţi făcându-şi veacul la adăpostul lui, sistemul penitenciar de la noi nu poate fi modernizat decât prin mila celor cu dare de mână, care trec chiar şi efemer prin el.

Ca să fiu mai explicit, o să trec la un caz concret. În anul 2006, cunoscutul multimiliardar Ovidiu Tender a zăbovit şi el câteva luni – mai precis 96 de zile - la mititica, urmare a celebrului dosar „RAFO”. După eliberare, miliardarul a arătat că e nu numai un miliardar, ci şi un om cu un suflet de miliarde, oferindu-se să înlocuiască, pe spezele sale, jalnica reţea de apă curentă, de la penitenciarul Jilava. Să nu-i crezi pe latini când spun că numele omului este predestinat ? Se vede că nu de pomană Tender înseamnă, în traducere din engleză, „gingaş”.

Bine, răutăcioşi s-au găsit şi cu acest prilej, ei speculând la momentul respectiv că la mijloc e interesul personal, căci dac-o fi ca Tender să revină la sânul sistemului penitenciar, să-l găsească încalte cu o idee mai confortabil.

Trecând peste asta, trebuie să fim conştienţi şi să admitem că altă soluţie nu există de a se umaniza reţeaua puşcăriilor româneşti. Cum elevii de şcoală contribuie cu bani la fondul şcolii, să se mai cumpere una şi alta, să contribuie şi puşcăriabilii cu dare de mână la fondul puşcăriei, ca să se mai schimbe o ţeavă, să se mai stârpească un păduche, să se mai civilizeze o toaletă.

Ca să încheiem cu nenea Tender, anul trecut s-a dezvăluit că omul a fost informator al vechii Securităţi, activând cu numele conspirativ „Dan Dumitrescu”. Pentru o clipă, mi-a săltat inima de emoţie, fiindcă înţelesesem Dan Diaconescu.