Mircea Radu IACOBAN

Cum nu mai avem patru anotimpuri, am trecut încă o seară de aşteptată primăvară în contul iernii făr-de-sfârşit, rămânând, bătrâneşte, în casă. Televizorul merge în legea lui, narând al 43-lea episod din atât de interesantului romanţ al divorţului Columbenilor, subsemnatul, la computer, călătoreşte pe Google, iar nevastă-mea, în aripa de vest a apartamentului de 52 mp, îşi rezolvă corespondenţa la laptop. Când s-a produs nenorocirea. Pământul a-ncetat să se mai învârtă, soarele s-a sleit dintr-o dată, iar timpul a căpătat o oribilă consistenţă gelatinoasă.

Dumnezeule, ce s-a-ntâmplat?

Groaznic – m-a informat soaţa – a căzut reţeaua. N-avem semnal nici la televizor, nici la internet.

Linişte de catedrală. S-aude, vag, un câine scheunând undeva, pe coasta Şorogarilor. Încep să mă preumblu aiurea prin casă, căutând să-mi fac un rost. Tovarăşa de viaţă sună la firma de cablu. Aud răspunsurile-tip: apăsaţi tasta 1... (muzici), apăsaţi tasta 2... (muzici), apăsaţi... (muzici).În fine, o desluşire: avarie în zonă, se lucrează la remediere... Casa pare amorţită, oferind neaşteptate revelaţii târzii:

Ce-i cu cartea asta?

Tu ai cumpărat-o.

Da, înseamnă că i-a venit rândul la citit. Aşteaptă de vreo cinci săptămâni.

Io-te ce nervuri frumoase are frunza ficusului!

Aşa-i de când îl ştiu. Acu le vezi?

Îndreaptă tabloul lui Gavrilean. Atârnă strâmb.

Că bine zici. N-am observat.

Mai sună la cablu.

Apăsaţi tasta 1... (muzici), apăsaţi tasta 2... (muzici). Acelaşi răspuns. Apartamentul e gol, posac, străin. Cum naiba am trăit fără televizor şi internet? Nevastă-mea se îngrijorează:

Nu uita că avem claustrofobie.

Că bine zici. Ridică jaluzelele.

Odată draperiile strânse, constatăm că prin prejur toţi au făcut la fel, cu o singură excepţie: vecinul abonat la altă firmă de cablu. Fericitul are imagine şi, cu siguranţă, a aflat cui i se va încredinţa odrasla Monicăi. Jocul de umbre şi lumini colorate proiectat pe ecranul ferestrei trezeşte invidii:

Are baftă-n toate. Cică, i-au mărit şi pensia. Iaca, are şi imagine!

Casa parcă nu-i a noastră. Ne-nvârtim fără rost şi ne căutăm de lucru. Observ o placă de faianţă plesnită:

Când s-a spart?

Acu o văd.

Iau hotărârea care se impune: hai să profităm şi să facem nefăcute. Dăm telefoanele restante mamei, fratelui, naşilor, amicilor, ascultăm DVD-urile cumpărate anul trecut şi rămase neatinse, ne apucăm să citim cărţile ce-au îndoit raftul de aşteptare.

Tre’ să mănânc – se căinează soaţa – cu televizorul şi laptopul uit de foame, da’ acu iar o să mă-ngraş!

Pun pe platou DVD-ul cu „Carmina Burana” adus cândva din  Spania, pe care niciodată n-am avut răgaz să-l ascult dincolo de partea I-a. Încerc să aleg o carte – toate merită citite, da’ de unde vreme? Soaţa caută numărul naşilor din Honolulu. „Carmina” începe de jos: „Semper crescis / Aut decrescis / Vita detestabilis...”. Mă cuibăresc într-un fotoliu şi deschid primul op ce-mi cade-n mână.

Când, minune, învie şi televizorul şi computerul. Azvârl cartea. La jumătatea numărului format, nevastă-mea închide telefonul. Opresc „Carmina”. Lumină-n cuget şi-n simţiri: avem semnal!

Se pare că odrasla Columbenilor va fi încredinţată lui Irinel.