Mircea Radu IACOBAN

Ce să caute neamţul în Bulgaria şi românul... în Andorra? Am ajuns în principatul din Pirinei înainte de a ne pune întrebarea, rămaşi cu ochii aţintiţi pe aparatul de marcat al taxiului. Cei şase care am pus mână de la mână să tocmim taxiul din Barcelona, ne-am înţeles cu şoferul (sau aşa credeam) pentru suma totală de 300 euro. Şi iată că, ajunşi aproape la destinaţie, citim pe ecran cifra de spaimă 330. Să fi fost o neînţelegere? O să ne taxeze dublu? Nu-l întrebăm, ca să nu-i dăm idei (la întoarcere aveam să aflăm, cu uşurare că, potrivit regulilor catalane, returul intră în costul turului).

Plecaţi de pe malul Mediteranei cu bluziţe fără mâneci, am dârdâit de cum am pus piciorul în cea mai înaltă capitală europeană; e greu să-ţi închipui, când te soreşti pe plajă în octombrie, că, la o aruncătură de băţ, alta-i regula petrecerii anotimpurilor şi-i atât de îngheţată răsuflarea muntelui Coma Pedrosa, înalt de aproape trei kilometri.

 Cinstit vorbind, companioniidin expediţie şi-au propus un scop cât se poate de lucrativ: Andorra fiind paradisul paradisurilor fiscale, hai la cumpărături! N-aş zice că n-a profitat şi subsemnatul: tutunul „Amfora” cu care mă regalez trăgând din pipă (ultima perversiune ce mi-a rămas) costă 11 euro la Iaşi şi 2 euro în Andorra – de unde se vede câte taxe şi suprataxe atârnă statul român de coada oricărui articol în producerea căruia n-are urmă de merit. Dar eram mai degrabă interesat să înţeleg cum un stat european, fie el de dimensiunile şi cu populaţia Vasluiului, poate trăi în pace, bunăstare şi onor desfiinţând toate impozitele şi taxele vamale, renunţând la TVA, la fonduri europene, la împrumuturi externe, precum şi la întreg evantaiul dărilor de tipul fumăritului, cu sârg inventate şi cu voluptate practicate de guvernul Boc. Şi încă ceva: nefăcând parte din U.E., Andorra a adopta de mult moneda europeană, în vreme ce noi, membri cu moţ, abia visăm la clipa în care plăti-v-om cu 1 euro legătura de pătrunjel. Practic, Andorra trăieşte din turism (3 milioane de vizitatori anual, 80% din PIB). Dar ce au de văzut turiştii?  Vara, vă asigur, mai nimic în afara peisajului montan şi a drumului spectaculos prin văile Pirineilor.

Deloc mai spectaculos (dar, desigur, mai îngrijit) decât, să spunem, şoselele de pe valea Arieşului, Lotrului, Bistriţei, Prahovei. Iarna, „intră în producţie” pârtiile de schi, în jurul şi din pricina cărora s-au construit peste 250 de hoteluri. Pârtii, slavă Domnului, am avea şi noi; virtuale deocamdată, dar perfect realizabile, din Rodna până-n Semenic...

Să punem prosperitatea şi liniştea cetăţenilor Andorrei pe seama faptului că ţara... n-are preşedinte, iar cei doi care, teoretic, exercită puterea, nici măcar nu locuiesc în Andorra? Ar fi vorba despre şeful statului francez, Sarkozy şi de episcopul spaniol de Urgel, Eric Vives. Ambii poartă titlul de „co-prinţ” şi n-au căderea să-l întrebe pe primul ministru barem cât e ceasul. Înţelepciunea politicii fiscale a adus în principat sediile unei sumedenii de societăţi străine; contra unei taxe mai mult decât modice, acestea scapă de obligaţiile de acasă, iar Andorra intră în circuitul unor tranzacţii şi manevrări de capitaluri care, direct sau indirect, se răsfrâng benefic asupra economiei ţărişoarei... Am ajuns în Andorra la prânz. Totul era închis şi oraşul părea mort: între prânz şi cină, lumea se odihneşte. Altfel, privind în jur, constaţi că totul pare făcut cu temeinicie şi seriozitate.

 Chiar prea multă seriozitate. În bistroul în care am luat masa, barmanul, vorbitor de franceză (era şi chelner şi debarasor şi şef de sală...)  m-a întrebat mai întâi ce fel de apă vreau, plată sau gazoasă? I-am cerut apă gazeificată. „Îmi pare rău, n-avem.” „Atunci, de ce m-ai mai întrebat?” Asupra răspunsului merită meditat: „Pentru că aşa se cuvine.” Astea-s regulile, trebuiesc respectate. Probabil că ar putea fi una dintre explicaţiile perenităţii principatului: îşi menţine orânduielile stabilite încă la 1278. Andorrezii, minoritari în propria lor ţară (33%) se iau în serios şi sunt luaţi în serios. Au şi... fotbal: anul trecut, România a jucat aici în preliminariile CE u-21, pe stadionul din capitală, înzestrat cu... 800 de locuri (un sfert au fost ocupate). Veţi spune că gazdele participă pur formal şi n-or să facă niciodată mare scofală în fotbalul european. Dar noi, ditamai ţara, ce mare brânză facem?