Mircea Radu IACOBAN

Într-un număr din 2007 al „Revistei istorice” a fost publicată lista membrilor Partidului Comunist Român consideraţi de Siguranţă, în 1941, drept „periculoşi”. Dezvăluirea a trecut prea puţin observată şi, ratând respectivul număr al revistei, n-am mai aflat interesanta listă completă decât abia acum, când doctorandul Cezar Mâţă îşi publică teza „Serviciile secrete ale României în războiul mondial 1939-1945” şi o aşază într-o anexă la finele cărţii tipărite de editura ieşeană „Demiurg”. Adeseori invocată şi rare ori parcursă, lista cu pricina a constituit argumentul principal într-o mulţime de dispute gazetăreşti ce-şi propuneau, de regulă, două ţinte: mai întâi să susţină acuza la adresa ilegaliştilor PCR că „puţini au fost, mulţi au rămas”, şi, în al doilea, să demonstreze structura ne-românească a partidului aflat în ilegalitate.

 Există posibilitatea ca înşiruirea celor 793 de nume ale „periculoşilor” să nu se suprapună exact peste lista foştilor membri şi să mai fi fost alte câteva zeci, poate chiar sute de aderenţi, astfel ca totalul să ajungă la 1000, cifră cu care a fost creditat PCR în anii aceia. Oricum, era un partid „de buzunar”, total aservit Cominternului. Zicerea „esenţele tari se ţin în sticluţe mici” nu acţionează în politică, unde respectabilitatea şi eficienţa oricărei formaţiuni politice sunt apreciate în funcţie de numărul adepţilor cu carnet de membru. Fireşte, mai ales în anii războiului, ochii Siguranţei, Poliţiei, Jandarmeriei şi Serviciilor secrete erau aţintiţi asupra măruntului partid – nu că l-ar fi considerat concurentul din umbră al „Partidului Naţiunii”, ori că ar fi înspăimântat programul ideologic al comuniştilor, în bună măsură înfiripat „din cuţite şi pahară”, cât mai ales din  pricina tezei potrivit căreia România Mare n-ar fi altceva decât rezultatul unei serii de „anexări teritoriale”.

Ţinta „autodeterminării” acestor teritorii, promovată insistent de Comintern, îngrijora şi înspăimânta în egală măsură, mai ales după ruşinosul „Diktat de la Viena”. Pe de altă parte, subestimarea lucrării anti-naţionale din umbră ar fi fost la fel de păguboasă, mai ales după declaraţia pompieristică a ministrului de interne, care, arestând participanţii la Congresul din 1921, credea să fi reuşit „pe Lenin să-l omorâm din ou la noi” – ignorându-se evident perenitatea fenomenului şi, mai ales, influenta susţinere din spre răsărit. Evocarea listei se face şi acum cu o anume parcimonie, datorită sugestiei insidioase că ar avea oarece conotaţie... antisemită. Complet fals: istoria este istorie şi trebuie „citită” în singura cheie posibilă, aceea a adevărului. Având tabelul în faţă, trebuie să-i observăm mai întâi imperfecţiunile. În „Normele informative” din 1940, organele de represiune recunoşteau că „Nu există evidenţă care să permită a examina stadiul unei urmăriri cel puţin. Totul se bazează pe memorie şi improvizaţie. Nimic ordonat (...) Sistemul cartotecii cu fişe, vechi la cea mai mică întreprindere particulară, este necunoscut tocmai la Poliţie.” Drept pentru care unele nume apar de două ori, altele se rezumă la fragmente (doar prenumele), adresele sunt incomplete. Totuşi, în ansamblu, lista permite desprinderea unor concluzii. Prima: dintre cei 793 de „periculoşi”, 495 sunt alogeni şi numai 298 români.

Prezenţa numeroasă a evreilor (382) este explicabilă: crunta legislaţie anti-evreească îi trimitea de la sine către singura zonă în care, cel puţin teoretic, persecuţiile rasiale erau abolite şi naţionalităţilor li se promiteau drepturi mergând până la auto-determinare. Interesant este că, după domiciliu şi locul naşterii, cel mai mic procent (3%) îl constituie oltenii – în vreme ce statistica anilor ’80 arată că majoritatea cadrelor de conducere ale partidului proveneau tocmai din respectiva zonă! Tabloul naţionalităţilor reprezentate în listă este surprinzător de variat: ucraineni, ruşi, unguri, bulgari, turci, nemţi, macedoneni şi... 28% români. Mulţi dintre activiştii care au făcut carieră politică după 1944 se regăsesc între cei 793, dar lista totală a celor declaraţi ulterior „ilegalişti” nu prea are corespondent în tabelul Siguranţei...