Cătălin MIHULEAC

Evenimentul „number one” al lunii care bate la uşă este, an de an, Hramul Sfintei Paraschiva, onorat, cum bine se ştie, la Iaşi. Un exemplu strălucit de cum se pricepe românul să prefacă biserica într-un bâlci, unde credinţa se vinde la preţ de chilipir. Pupăturile adresate de creştini sfintelor moaşte sunt doar un pretext pentru dezlănţuirea celui mai grosolan comerţ stradal cu mici, cârnaţi, hamsii, vată de zahăr şi cu oi transformate şi în pastramă, şi în căciuli, şi cojoace. Un milion de oameni se-mbulzesc la acest festival Woodstock al ortodoxiei, un milion de oameni vor s-o vadă „live” şi s-o pupe pe Paraschiva, într-un an ei primind ca bonus şi posibilitatea de a-şi manifesta afecţiunea faţă de moaştele lui Ioan Gură de Aur.

Simţurile credincioşilor nu mai ştiu unde e nordul: agheasma face schimb de cărţi de vizită cu berea şi rachiul, fixându-şi întâlnire în grabnice tridente al gâtului uscat; străzile oraşului se înfundă; fumul grătarelor se aşază ca smogul londonez peste maşinile îngheţate în trafic... Iar peste toate, muzica modernă se bate pe spate şi pe pântece cu aia populară românească, fiindcă unde s-a mai pomenit sărbătoare religioasă creştină fără „Voltaj” şi Irina Loghin.

Curtea unde se depun sfintele moaşte e plină ca la meciurile internaţionale de fotbal, creştinii stând la coada kilometrică, pentru a-şi cere raţia minimă de minuni pe economie. Se scuipă gros, se-mpart coate duşmănoase, dar înjurăturile nu văd totuşi lumina zilei, fiind oprite la carantina din gât. Cine-a fost tot anul creştin eminent, are noroc şi-i prinde la închinat pe marii gimnaşti ai crucii: preacuviosul Băsescu, preafericitul Boc, preaponderala Anastase şi pe prea-prea Udrea; iar dacă omul are un instrument bun asupră-i, poate să-i tragă pe toţi în poză, ca să şi-i pună pe noptieră.

Când coboară noaptea, în vechea Catedrală Metropolitană, mirosurile se prefac în damfuri, pentru a se depune în straturi, ca-n cel mai infect cămin de nefamilişti. Din seifurile paporniţelor, scoate fruntea caltaboşul; hop şi cepuţa, iar pălincuţa iese înfoindu-se ca un curcan, cu gâtul înconjurat de mărgele. Într-un târziu, creştinii adorm, iar sforăitul le iese ca un izvor, din digestia care toarce mulţumită, în fuioarele ei. Doar câte o mâţă mai cu sânge-n instalaţie întreprinde câte un mic raid, şterpelind fragmente consistente de salam, de parizer, de muşchiuleţ.

S-a observat că, dintre toţi credincioşii din lume, creştin-ortodocşii au colesterolul cel mai ridicat.