Cătălin MIHULEAC

Ani în şir, nu am ţinut televizor pe lângă casă; şi nu aş spune că am fost un om nefericit, dimpotrivă. În locul zgâirii sistematice la ecran, aveam alte preocupări, mai relaxante. Apoi, de când m-am prins că existenţa îmi e legată de ziare - sper că nu ireversibil legată - mi-am cumpărat totuşi un mic aparat TV coreean, pentru a fi informat la minut. L-am aşezat cu poponeţul pe un tron, apoi i-am prins în venă o perfuzie conducătoare la o mulţime de canale cu ştiri, reportaje, meciuri de futbol, filme artistice şi mătuşile lor, cele documentare. Peste noapte, viaţa mea s-a schimbat, sub influenţa micului monstru care se hrăneşte cu timp şi cu nervi umani. O vreme, a fost cât de cât agreabil, dar astea au fost doar începuturile.

Intru seara în casă şi fac un tur al posturilor. Pe alea de unde curg râuri cu sport, Iancu, Becali şi Meme Stoica ameninţă nişte arbitri sau se ameninţă între ei. Pe „B1”, Radu Moraru şi „telearătarea” Cartianu - cum plastic îl numea Cornel Nistorescu pe omul care arată şi gândeşte mai bine în caricatură decât în realitate - îşi bat cei doi neuroni cap în cap, încercând să scoată scânteile necesare pentru dezlegarea integramelor privitoare la revoluţia din 1989. Din planul doi, instrumentul dezacordat numit Cristoiu îi acompaniază de minune. Îmi vine să-l chem pe nea Gelu, instalatorul meu, ca să desfunde şi să cureţe canalul. Dar mai bine schimb canalul, împungând nervos telecomanda.

Pe „Antena 3”, un domn cu buze frumoase încearcă să-l tempereze pe-un isteric, care îşi aranjează mustaţa în oglinda laptopului. Schimb din nou canalul. În altă parte, Dinescu dă din mâini şi ţipă cu gura căscată, astfel încât telespectatorii să-i poată admira mica stalactită numită în popor „omuşor”.

O cotesc spre un film, dar aici dau de-un C.T. Popescu în costumaţie de dumnezeu al cinematografului, cu pulover, cămaşă de blugi şi pălărie. Schimb iar canalul, pe „Explorer”, unde un documentar este reluat a mia oară: Steven Hirsch, mogulul filmelor porno, povesteşte că publicul doreşte mereu chipuri noi, proaspete, în producţiile sale.

Oare şefii televiziunilor nu-şi dau seama că, la fel ca în filmele porno, şi în emisiunile TV e nevoie de chipuri noi, proaspete?