Cătălin MIHULEAC

În anul 1937, undeva în creierul falnicilor noştri munţi, la o pensiune numită Wagner, s-au nimerit, spre odihnă şi spre lucru, câţiva bravi slujitori ai condeiului. Printre ei, Mihai Sebastian, care avea să reia decorul de acolo în piesa „Jocul de-a vacanţa”, unde pensiunea Wagner avea să fie rebotezată „Pensiunea Weber”.

Căutau cu toţii liniştea tămăduitoare a muntelui, o linişte deranjată doar de „dinamita care răsturna mereu stâncile, pregătind drumul stereotip al automobilelor” prin Cheile Bicazului. Într-o seară, pe când suflarea turiştilor se încălzea roată la un foc straşnic, „sfrijit, neras, c-un sac în spate, tăbăcit de vânturi, ars de soare, cu toate glodurile Carpatului pe bocanc”, a apărut din pădure George Lesnea, traducătorul din Esenin. „Atunci şi deodată ne-a spus Lesnea poeme de Esenin. Avea mătasă şi fluier în glas, iar alteori şuier de bici şi o scrâşnire, şi câteodată ca un scâncet de cocoare.” Apoi, într-un târziu, în şoaptă, a recitat Lesnea „Cântecul căţelei”, pe care cei din jurul focului l-au încălzit la piept, ca pe un „pui de Mioriţă”.

Ţin la căpătâi un volum de versuri de Esenin, cu o postfaţă scrisă de Ionel Teodoreanu în acel an 1937, postafţă unde povesteşte întâlnirea de lângă pensiunea Wagner cu George Lesnea, „întâiul, suveranul traducător al poemelor lui Esenin”. De câte ori despic cartea şi recitesc a mia oară „Cântecul căţelei”, „Sunt obosit de traiul meu statornic”, „Ah, voi sănii ! Şi voi cai, voi cai !” sau „Scrisoare mamei”, simt şi eu, aidoma lui Ionel Teodoreanu, că „e o tristeţe sfâşietoare în tot ce-i prea frumos”.

Pentru că intuiesc că se vor găsi destui amatori să râdă de mine, zicând uite ce prostălan e ăsta, citeşte Esenin, în loc să-i citească pe clasicii Chireac şi Roşca-Stănescu, o să fac aici o delaţiune: şi prietenul meu Ştefan Prutianu, profesorul autor de best-seller-uri de comunicare şi marketing la editura „Polirom”, poartă în permanenţă asupra sa un volumaş cu versuri de Esenin. Măcar eu ţin acasă corpul delict, pe când el îl duce pretutindeni, în buzunarul de la piept.

Îi atrag atenţia lui Prutianu la modul cel mai serios să nu se mai joace cu lucruri de astea, fiindcă dacă într-o zi un poliţai îl va percheziţiona, în mod sigur o să se aleagă cu o amendă terminatoare. Cine ştie, poate o să facă şi puşcărie pentru crima sa.