Cătălin MIHULEAC

Apăsăm telecomanda televizorului şi ne plouă în casă cu producţii cinematografice despre al Doilea Război Mondial – jucate deseori fals de îmbuibaţii actori haliudieni - fără să ştim prea multe despre filmele artistice realizate în Germania nazistă, înainte şi-n timpul războiului. Pe durata celui de-al Treilea Reich, s-au turnat 1.100 de filme artistice „made in Deutschland”, dintre care  - scabroasă glumă – mai bine de 500 au fost comedii. Cea mai groasă faimă şi-a atras-o pelicula „Evreul Suss” (în regia lui Veit Harlan), despre care Joseph Goebbels – ministrul Propagandei – nota cu delicateţe în faimosul său jurnal: „O operă antisemită, pe placul inimii noastre”. De unde se vede că şi Goebbels avea o inimă, păstrată probabil în tocul cizmei sale...

Filmul „Evreul Suss” şi-a atins din plin scopul propagandistic pentru care a fost creat, repurtând un succes triumfal la public, inclusiv în oraşe ca Marseille, Lyon şi Toulouse, din zona franceză neocupată. Atât de bine era reprezentat evreul ca sursă a răului pe Pământ, încât, în timpul reprezentaţiilor şi după ieşirea din sălile de spectacol, se încingeau manifestaţii spontane antisemite, unde se zbierau lozinci mobilizatoare: „Spânzuraţi-i pe toţi!” şi „Afară din ţară cu jidanii!”

Dar, de departe, cea mai cinică metaforă a cinematografiei din acei ani tragici o reprezintă filmul „Omul de la gaze”. O realizare de artă clădită în jurul unui banal funcţionar, care citea contorul de gaze din apartamentele clienţilor, bătând apropouri străvezii în direcţia situaţiei amuzante din lagărele de concentrare. Să te strici de râs!

Se admite cu obiectivitate că o mare cantitate a cinematografiei realizate la ordinul lui Adolf Hitler reprezintă artă din cea mai pură. Iar pentru artă, pentru sacralitatea ei, regizorii Reich-ului au recurs – însă doar când n-au avut încotro - la câte un compromis. De pildă, la unul dintre filme, s-a apelat pentru figuraţie la numeroşi ţigani – pare-se că pe-atunci nu existau romi - selectaţi după diferite criterii, dintr-un lagăr de concentrare nazist.

După isprăvirea filmărilor, artiştii ţigani au revenit în lagăr, unde îi aştepta nerăbdător „Omul de la gaze”.