Cătălin MIHULEAC

Marele sărbătorit al acestei luni este M. S. Porcul. El este vedeta sfârşitului de an, el e superstarul, el îşi umileşte toţi concurenţii la celebritate. El va împărţi curând autografe, înmuindu-şi generos condeiul în propriul sânge; pe el paparaţii îl vor imortaliza în ziare şi emisiuni televizate, ca-ntr-un fel de concursuri de miss şi mister, destinate celor mai chipeşe scroafe şi celor mai bine clădiţi şi expresivi vieri.
Pe el îl vor imortaliza în toate poziţiile, ce-i drept, uneori cu un cuţit la beregată sau în calitate de leş cald încă, aşa cum am văzut anul trecut într-un ziar sportiv, unde nişte fotbalişti pozau cu mîinile mânjite de sânge. Până şi artiştii se dedică, în această perioadă, „erosului gurmand porcin”, şi-mi amintesc că pe însuşi actorul Mircea Diaconu l-am văzut, în anii trecuţi, prin ziare, lângă porcul proaspăt căsăpit, de m-am întrebat câte duble o fi tras, pentru ca imaginea să iasă ca lumea. Ah, da, şi-ar mai fi Liiceanu, care într-o revistă povestea, salivând greţos, cum are el un crez să bage în fizicul său puhav cele mai diverse „porcării, cum sunt numite în Muntenia”. Fără supărare, dar n-aş vrea să folosesc toaleta, imediat după Liiceanu.
Şi să nu uităm stereotipele interviuri pre-crăciuniste, luate parlamentarilor, primarilor, fotbaliştilor şi altor somităţi, interviuri unde invariabil interesul virează spre porcul internat în coteţul celui luat la întrebări. Se simte bine râmătorul domnului deputat, acum, la ceas de cumpănă? Are toate analizele medicale în regulă? Cât cântăreşte dimineaţa, pe stomacul gol? Face sport, ca să asigure un aport simţitor de capital muşchiulos, ori e sedentar ca stăpânul? Guiţă adânc şi plin de sevă, de parcă ar fi la microfonul parlamentului? Este fin la şorici, sau e ca Marko Bela?
Toate acestea întrebări preocupă în cel mai înalt grad naţiunea. Fiindcă, deşi toţi porcii sunt importanţi, cei aparţinând vedetelor sunt de două ori mai răsfăţaţi şi mai mediatizaţi. Ce să-i faci, au şi porcii ierarhia lor socială!