Google
Arcadia CMB
Arcadia CMB
Arcadia CMB
 
sâmbătă, 24 oct 2009 - Anul XIV, nr. 250 (4236)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6589 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,0064 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video
Mircea Radu IACOBAN

Mircea Radu IACOBAN


Să vezi şi să nu crezi!

Tiparul

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Se împlinesc 570 de ani de la inventarea tiparului în Europa: Gutenberg, 1439. Precizarea „Europa” este necesară, fiindcă tiparul cu litere mobile l-au inventat chinezii, cu patru veacuri înainte (Bi Sheng, 1041); erau folosite litere (de fapt, semne) din lut ars. Greu de conceput progresul umanităţii fără invenţia tiparului! Şi ce a rămas din născocirea lui Gutenberg? Practic, mai nimic.
În ultimii 5-10 ani, meşteşugul imprimării clasice (i-am putea spune chiar „arta tiparului”) s-a preschimbat fundamental, chiar sub ochii noştri, aproape fără să ne dăm seama când şi cum. În primii ani de după 1989, tipografiile încă mai lucrau, în mare, după metoda Gutenberg – folosind, adică, litera mobilă. Chiar dacă linotipul, inventat în 1886, părea a utiliza altă tehnologie, principiul rămânea acelaşi, mobilitatea literei transferându-se asupra matriţei, purtătoare a imaginii întoarse în oglindă. Aproape nici o legătură nu se poate stabili între tipografia de azi şi aceea de acum 20 de ani.
Întâi de toate, a dispărut „inima” oricărei întreprinderi poligrafice – zeţăria. Ca, de altfel, şi profesia de zeţar. Dintre toate specializările ce le presupunea „arta tiparului”, aceea de zeţar era considerată cu adevărat în măsură să legitimeze calificarea de tipograf (iar cei care, tipărind carte, au ajuns să scrie cărţi – de pildă, George Lesnea – au fost, de regulă, zeţari). Şi la 1700, şi la 1990, zeţăria arăta la fel: o sală lungă, mobilată cu un soi de dulapuri scunde şi năclăite, din care se deschideau imense sertare cu despărţituri. Se numeau, nu ştiu de ce, „regale” şi oriunde în lume aveau aceeaşi împărţire şi poziţionare a căsuţelor purtătoare de litere. Fiecare sertar conţinea alt tip de literă, ce-l găseai ilustrat în „Probarul” tipografiei. Zeţarul adevărat nu-şi ridica privirea din manuscris, culegând literă cu literă şi aliniindu-le în „vingalac” (iarăşi o denumire stranie!), astfel construind rând cu rând pagina de carte fără să privească floarea literei. Se lucra în mediu toxic şi, în fiecare dimineaţă, tipograful primea porţia de lapte menită să-i asigure (iluzorie) protecţie faţă de nocivitatea plumbului; de regulă, cei mai mulţi îşi sfârşeau viaţa în spitalele TBC.
Pagina odată construită era legată cu... sfoară de cânepă şi se dădea o „perie” pentru corectură, după care urma scoaterea şi înlocuirea literelor greşite. Zeţarul folosea fie o pensetă, fie un mâner cu un cui la capăt spre a vâna şi extrage litera vinovată. Introducerea linotipelor şi a maşinilor Ludllow pentru titluri nu a modificat prea mult tehnologia; atâta doar că, în loc să se înlocuiască litera zăpăcită, se turna din nou tot rândul. O pagină cântărea cam un kilogram, în funcţie de format. Cartea în întregime putea ajunge la mai bine de o tonă. Dacă se modificau câteva rânduri la pagina 15, intervenţia trecea ca vântul prin lan până la pagina ultimă, sute de kilograme de plumb urmând a fi mânuite, dezlegate, legate, clădărite din nou...
În fine, cartea intra în maşina de tipărit. Am mai prins tiparul cu „puitoare”: la începuturile revistei „Cronica”, în spatele maşinii era postată o biată femeie ce cobora coala de hârtie şi o potrivea în ghidajul metalic: de 12.000 de ori acelaşi gest, la fiecare grup de patru pagini! Ca-n „Timpuri noi”, filmul lui Chaplin! Cartea se cosea la cotor (broşarea fără coasere a apărut târziu) şi urma să-şi primească coperta. Policromia coperţii se obţinea prin descompunerea imaginii în patru culori fundamentale şi trecerea cartonului de patru ori prin maşină, fiecare placă de zinc imprimând nuanţa ce i se repartizase. Pentru ca tiparul să fie omogen şi uniform, maşinistul „peticea” vechiul şi ostenitul cilindru principal lipind bucăţele de hârtie în zonele cu imprimare ştearsă, astfel mărind presiunea şi... etc. etc. Singurul utilaj pe care-l mai recunosc în noile tipografii este maşina de tăiat.
În rest, desktopuri albăstrii şi alte drăcovenii electronice. Pe vremea mea, o carte se tipărea şi se finisa în două-trei săptămâni. Acum, am dus (pe CD) ditamai opul de 600 pagini, cu trei coli de ilustraţii, şi am întrebat cam când va fi gata cartea. Răspunsul: „treceţi după ora 17.”

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tiparul.
 Vizualizări articol: FLOOD/SPAM | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 19 voturi
Tiparul5.0519

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte articole semnate de:
Cătălin MIHULEAC
Cătălin MIHULEAC
Mircea Radu IACOBAN
Mircea Radu IACOBAN

 

 

Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei