Mircea Radu IACOBAN

Multe Elene cu bucluc în istoria românilor! Lista ar putea începe cu excepţia: Elena Cuza, care-şi doarme somnul de veci în modestul mormânt de la Soleşti-Vaslui şi care nu s-a amestecat vreodată în politica de stat ori în chestiuni financiare „la vârf”. Mai degrabă victimă, a consimţit să-i înfieze pe feciorii lui Cuza şi ai amantei sale, Maria Obrenovicz. (Nici metresa n-avea să aibă parte doar de onoruri şi bucurii, fiind nevoită să se sinucidă la Dresda, în 1876). Următoarea pe listă este, prin toate cele, personaj de roman negru: Elena Lupescu, născută Grünberg. După canoanele de astăzi, am considera-o mai degrabă urâtă.
Altele erau, însă, la începutul veacului trecut, standardele şi, oricum, preţuirea lui Carol II se întemeia şi pe capacitatea „Duduii” de a ogoi monumentalul priapism regal. (Ba, culmea, metresei îi mai trebuia şi un al doilea amant, prefectul palatului, Urdăreanu!) De la Lupeasca încolo, Elenele dau de gustul politicalelor şi-s tot mai atente la sclipirile „ochiului dracului”. Am putea spune chiar că, în preajma lui 1989, conducătorul real al României era mai degrabă Coana Leana decât îmbroboditul Nicolae! Semnalul „Femei, la cârma statului!” îl dăduse de mult Madame de Pompadour, cea care a influenţat decisiv politica Franţei, inclusiv stabilind tactica în bătăliile războiului de şapte ani. Mai avea şi mania poşetelor scumpe – un astfel de model de geantă poartă şi azi denumirea „poşeta Pompadour”... Prima grijă a Duduii a fost să-şi numească om de încredere la Siguranţa Generală – Tilică Stăncescu; a doua, să-şi creeze un serviciu propriu de informaţii (dintr-o gazetă datată 5 sept. aflu că şi o Elenă contemporană nouă şi-a inaugurat cu preocupări similare prestaţia ministerială...) Lupeasca spiona abitir, fiind, la rându-i, atent spionată.
Un lung raport din 1935 al „Corpului detectivilor” pur şi simplu îngrozeşte prin mizeria ce-o dezvăluie: amanta regelui era la originea tuturor mişculaţiunilor murdare, întemeiate pe delaţiune, abuz, corupţie, trafic de influenţă, hoţie. Cea care văzuse lumina zilei în hanul ieşean „Pârlita” avea, acum, yacht de 1.350.000 dolari, era proprietară de profitabile întreprinderi (evident, trecute pe alte nume), primea, pentru contra-servicii, valize cu bani de la Malaxa şi Max Auschnit, hotăra avansările în armată, ba chiar şi – absolut incredibil! – trimetea ordine Gărzii de fier! N-aveai nici o şansă în faţa Lupeascăi la... poker. În cunoscuta carte „Viaţa scandaloasă a regelui Carol”, Barbara Cartland scrie: „Lucru rar la femei, era o jucătoare ce nu trăda nici prin tremurul mâinii, nici prin vreo schimbare pe chip, dacă îi mergea bine sau nu la joc (...) Nu odată, musafirii îşi plăteau mesele regeşte printr-o extracţie fără dureri, la poker, a banilor din buzunarele lor.”
De fapt, pierdeau oricum, chiar dacă aveau carte, astfel achitându-se taxa protecţiei regale. Meritata antipatie generală de care a ajuns „să se bucure” Lupeasca o exprimă dureros de limpede scrisoarea ce i-a adresat-o respectata soţie a generalului Eremia Grigorescu: „Îşi scriu ca româncă care-şi iubeşte profund ţara. Toţi ţipă că orice se face în politica ţării, în economia ei, în schimbările de guvern, în cumpărarea de materiale pentru ţară, contracte pentru întreprinderi sau concesiuni etc. etc., toate trec numai prin oficina ta, care a ajuns să dirijeze întreaga viaţă a ţării (...) Tu, şi prin tine întreaga familie, pe care poporul nu vă poate admite ca factori influenţi în conducerea destinelor lui, atârnaţi ca plumbul de capul şi de braţele regelui.”
De la ciobanul analfabet Petrache Lupu şi până la intelectuali şi politicieni de marcă (Brătienii), toţi o detestau pe malefica amantă. La 10 mai 1934, persoane necunoscute au aruncat printr-o fereastră o bombă în vila Duduii. Care-şi bea cafeaua în chioşcul din grădină, aşa că schijele n-au rănit decât servitorii. N-au atins-o nici gloanţele legionarilor care au atacat trenul dezertării regale, ticsit de tablourile lui Rubens, Tizian, Rembrandt. Maria Obrenovici se mulţumeşte cu un modest mormânt la „Eternitatea” ieşeană. Elena Lupescu a fost reînhumată, cu fast, în necropola de la Curtea de Argeş. Pentru ce merite oare?