Mircea Radu IACOBAN

Că bine spunea Creangă: „şoarecele, când nu încape în bortă, îşi mai leagă şi-o tidvă de coadă!” Zicala se potriveşte de minune celor ce au tipărit a patra ediţie a monumentalului „Dicţionar al înţelepciunii” datorat prof. Teophil Simenschy (căruia i-am fost student). După cele două ediţii publicate de „Junimea” între 1970-1979, a urmat o reeditare-pirat la Chişinău, fără nici o cedare de copyright, fără acordul editurii ce a tipărit ediţia princeps (basarabenii au reprodus ad-litteram textele româneşti) şi fără vreun contract cu moştenitorii autorului. Valoarea ştiinţifică a lucrării a fost consistent diminuată prin renunţarea la textele în limbi străine. Singurul merit al acestei ediţii l-ar putea constitui cele 171 de „cugetări necenzurate”, legitim re-introduse de Gh. Drăgan, îngrijitorul cărţii.

O ispravă similară din punctul de vedere al corectitudinii editoriale se comite la cea de a patra ediţie, trecută în contul Editurii „Saeculum vizual” din Bucureşti, care nu ezită să precizeze că-şi „rezervă toate drepturile” – de parcă drepturile autorilor ar zace în mijlocul drumului şi oricine şi le poate „rezerva” după chef şi plac! De precizat de la bun început că această a patra ediţie este merituoasă (cu rezerve la care ne vom referi în cele ce urmează), ea venind cu completări de interes, inclusiv cugetările originale ale lui Simenschy, recoltate din presa ieşeană a anilor 1940-1944. N-am fi avut alte obiecţii în afara confiscării copyright-ului şi a penibilelor greşeli de tipar, dacă îngrijitorul ediţiei, I. Oprişan nu şi-ar fi etalat vitejia de după război, punând la îndoială actul editorial al „Junimii” de acum 4 decenii.

Primul reproş: „Editura Junimea a devenit interesată de editarea operei lui Simenschy şi în primul  rând a Dicţionarului înţelepciunii abia după moartea sa”. Altfel spus, s-a aşteptat decesul autorului, pentru a se putea interveni ilicit în text – fiindcă „în anii comunismului, o lucrare cu atât de multe probleme ideologice nu putea fi publicată.” Numai că, după cum în general se ştie, comunismul românesc a dăinuit şi după 1979, anul publicării cărţii… Cât priveşte acuza că Editura a pândit cu premeditare dispariţia autorului, avem de a face cu o simpatică stupizenie: Simenschy a murit în 1968, „Junimea” s-a înfiinţat în… 1969! Textul cărţii s-a definitivat şi, pe alocuri, stabilit, în Editură, redactorul Mihail Grădinaru fiind nevoit să lucreze inclusiv pe caiete scrise de mână, cu creionul – lecţiunile fiind, astfel, trudnice şi dificile. Observaţiile privind absenţa sau prezenţa unor cugetări, înţeleasă ca  reproş la adresa Editurii, n-are obiect, câtă vreme dl. Oprişan recunoaşte că „nu ne-a stat la dispoziţie dactilograma pregătită pentru tipar.” În vederea editării, autorul, după cum singur mărturiseşte, a stabilit o anume selecţie: „…un număr aproape egal de cugetări a fost omis, pe de o parte fiindcă mi s-au părut mai puţin importante, iar pe de alta, spre a nu spori prea mult numărul paginilor.” Potrivit unei străvechi reguli editoriale, autorul hotărăşte ce să se publice sub semnătura sa, iar editorii sunt obligaţi să dea curs respectivei decizii. Reînserarea, în capitolele tematice, a cugetărilor omise de prof. Simenschy s-ar fi cuvenit să se facă precizându-se, de fiecare dată, că-i vorba de o ingerinţă editorială ulterioară. Cât priveşte turnirurile cu cenzura: n-aveau ca obiect o cugetare sau alta, ci cartea în ansamblu. Ni se comunicase refuzarea vizei pentru piramidalul motiv că lipsesc… cugetările marxiste! Este motivul pentru care am introdus precizarea (mincinoasă) „autorul intenţiona să aducă lucrarea până la gândirea secolului XX” şi am modificat titlul în „UN dicţionar al înţelepciunii”. Toate aceste mici viclenii le-am făcut publice de mult şi dacă dl. Oprişan ar fi urmărit chestiunea barem pe internet (unde, iată, eu îi citesc regulat articolele din „Tricolorul”) n-ar mai fi avut atâtea motive de mirare ofuscată. Apariţia unei asemenea cărţi presupunea, atunci, lupte îndelungi cu „forurile” şi cenzura. Faptul că am putut scoate „Dicţionarul…” la lumină a echivalat cu o adevărată victorie. Cei ce folosesc, acum, truda noastră de atunci, s-ar cuveni să-şi încaseze foloasele materiale (760.000 lei vechi exemplarul!) abţinându-se de la împăunarea cu lăudăroşeniile vitejiei de după război. Dacă tăceau, filosofi rămâneau…

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vitejii în călimară....

Comentarii