Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Dintr-un Curriculum: „Exilul face parte din destinul omenesc, spunea atât de exact şi tulburător Mircea Eliade. Exilul basarabean este cu precădere exil interior. Ce a fost exilul basarabean (interior) pentru mine? Bineînţeles, o perioadă de teroare intelectuală şi o perioadă de rezistenţă „rizomică”, de ascundere a Tulpinii şi de cultivare strategică a rădăcinilor. Momentul cel mai fericit pentru mine a fost redobândirea Patriei culturale a românismului. În anul 1989, aşa cum a spus atât de inspirat Eugen Ionescu, Dumnezeu a fost român. Cultura basarabeană, datorită acestei întoarceri a Ziditorului cu faţa spre noi, s-a reintegrat spaţiului cultural general românesc şi mi-am scris de acum înainte cărţile cu sentimentul mântuitor al acestei unităţi.” „Cu Eminescu am obţinut demnitatea estetică şi etică pe care nimeni şi nimic n-o clinteşte din loc.” „Mi-am propus ca deviză (de)ontologică anume să construiesc şi nu să demolez, să găsesc temeiul înfiinţător şi nu principiul neantizator. Am conceput, prin urmare, cultura românească în ansamblu ca o cultură a dreptei comune, singura capabilă să ordoneze lucrurile, să le dea sens şi să le pună astfel sub semnul sacrului”.
MRI: Mă întreb când ne-am cunoscut. S-or fi scurs vreo trei decenii,
MC.: Cred că din ’86, dacă n-o fi fost mai devreme, da, desigur, mai devreme.
MRI: Au trecut anii şi peste noi, iată-ne cu părul încărunţit… asta-i legea firii. Mă-ntreb dacă şi ideile îmbătrânesc. De pildă, ideea unirii.
MC: E-o întrebare insinuantă, dar e o întrebare actuală, fiindcă ne-o punem şi noi, românii din Basarabia, care au bătut clopotele pentru unire încă din 1918. Ideea unirii este şi bătrână, şi tânără. E-o idee oricând actuală; poate, însă, ar fi mai bine să vorbim acum despre reîntregire, nu despre unire. Reîntregirea europeană trebuie să fie şi o reintegrare generală românească – aşa concep eu lucrurile.
MRI: Îmi face plăcere să cred că Iaşul a constituit, pentru cei de peste Prut, un punct de sprijin şi de referinţă. Îmi amintesc că, în 1976, am tipărit la „Junimea” cea dintâi carte cu litere latine a unui scriitor basarabean, „Steaua de vineri”, de Grigore Vieru, că, la Teatrul Naţional, am jucat piesele lui Druţă, că Asociaţia Scriitorilor din Iaşi s-a preocupat de invitarea scriitorilor din Basarabia. Dumneavoastră cum vedeţi această relaţie Chişinău-Iaşi?
MC: Eu o văd ceva mai veche, fiindcă Sadoveanu a fost cel care a fondat prima societate literară a scriitorilor din Chişinău, în 1920. De aici, de la Iaşi, a organizat concertele lui George Enescu, care a venit chiar în cea de a doua zi a unirii şi a concertat la Chişinău în ziua de 28 martie 1918. Dar au fost şi alte relaţii frumoase între Chişinău şi Iaşi, ca să amintesc numai de Stere, cel care a fondat „Viaţa Românească” şi a fost şi profesor aici, la Iaşi. În anii ’70, când aţi început să editaţi cărţi ale basarabenilor, a fost vorba de reînodarea acelor fire spirituale, întrerupte abuziv. Aşa încât Iaşul, dulcele târg al Ieşilor, este şi capitala culturală a Basarabiei.
MRI: De-a lungul anilor care au trecut din 1989 până acum, statul român, guvernul român, au făcut mult pentru sprijinirea ideii de românitate în Basarabia, pentru cultivarea limbii române. Am spus că au făcut mult. Vă întreb: după opinia Dvs., au făcut destul?
MC: Nu cred că a făcut destul.
(continuarea, în ziarul de marţi)
