Cătălin MIHULEAC

Latinii se credeau profunzi, când hotărau că „nomen este omen”, pe româneşte „numele este omul”. Prin acest dicton de largă respiraţie internaţională, ei decideau că numele fiecărui muritor îi bate acestuia soarta în cuie, fiindu-i peste putinţă purtătorului să abdice de la el, oricât s-ar strădui. Eu nu-s de aceeaşi părere, şi mă conving la tot pasul că judecata latină amintită este una lipsită de profunzime, pe care nu te poţi bizui. Periodic, nimeresc peste muritori care nu numai că n-au cu numele lor nici în clin nici în mânecă, dar, mai mult, şi le contestă cu o rară vehemenţă.

Ultimul astfel de contraexemplu este extras din zăcămintele onomastice ale Văii Jiului, acolo unde, acum un timp, doi caftangii de-ai lui Alin Simota – această reîncarnare şi poate reîncarcerare a lui Miron Cozma - au scos un sângeriu şi-un vineţiu de-o excelentă calitate dintr-un fotbalist, căruia nu-i mai convenea cărbunele echipei Jiul Petroşani. Fotbalistul a fost preparat în sânge la foc mic, să se pătrundă bine, fiindcă Simota are anumite gusturi de la care nu se-abate.

Şi-acum, puneţi-vă centurile de siguranţă şi ţineţi-vă bine de scaune, căci urmează decolarea! Pe unul dintre cei doi haidamaci simotieni îl cheamă.... Literă. Reţineţi, numele lui din cartea de identitate nu-i Ion Poacă, Vasile Scatoalcă, Ilie Spitalizare, ci... Constantin Literă. Fenomenal! Dacă vreo studentă romanţioasă se izbeşte din întâmplare de acest nume – Costy Literă - pe-un site de întâlniri amoroase, nu aleargă ea, visătoare, cu ambele braţe despletite, crezând că-l va cunoaşte pe al doilea Eminescu, pe al doilea Nichita Stănescu sau, cu puţină şansă, pe al doilea Patapievici?!?  Şi, când colo, naiva de ea va da nas în nas cu o fiinţă pe care abrutizarea a sculptat-o ca pe plastilină. Numai în pielea acelei studente ravisante să nu fii...

Mai au latinii tupeul să pretindă că „nomen este omen”? Să-şi mai vadă lungul nasului, cu înţelepciunile lor... Sau, poftim, alt nume: Alin Simota. E cineva care s-ar încumeta să-l cheme la domiciliu, pentru a fi alinat de el, după cum îl recomandă prenumele?

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un dicton latin fără acoperire.

Comentarii