Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 10 nov 2008 - Anul XIII, nr. 265 (3946)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Catalin MIHULEAC

Cătălin MIHULEAC


Tigaia, varianta soft a toporului

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Mă trec toate tristeţile, când aud că vreun circ îşi ridică pe la noi cortul. Mă trec toate tristeţile, gândindu-mă la toate vietăţile alea drogate din lagărele de joacă forţată ale circului: la cimpanzeii habarnişti în toate noţiunile despre junglă, la zebrele ruginite de instrucţie militărească, la acrobaţii zburătăcind ca fluturii prin văzduhul de sub cupolă, fascinaţi parcă de perspectiva schilodelii.

Numai ce spun „circ” şi, în faţa ochilor, îmi apare o tanti despuiată, aburcată pe spinarea unui căluţ, gătit ca o sorcovă. „Param-param-pa-ra-ram!” o preludiază orchestra pe tanti despuiata, care îndreaptă spre public întâi bulanul stâng, apoi bulanul drept şi pe urmă pe amândoi deodată, ca într-un număr de frenci cancan; în timp de căluţul – îndobitocit prâsnel pe patru picioare – se roteşte tehui în arenă. În culise, leul îşi scutură pleata; acuşi urmează rândul lui, cercurile înflăcărate aşteptându-i salturile. De după grilaj, o antilopă îi face încurajator cu ochiul. De unde naiba o fi ghicit piţipoanca asta tupeistă cât îi este de frică? Mai e şi dulcică... s-o mănânci, şi alta nu.

Oare ce cantitate de inimă trebuie să porţi în piept, ca să iei cu japca leul din savană, doar pentru a-ţi face moftul de a-l umple de umilinţă, sub cupola circului?

V-o zic pe aia dreaptă: cum nu fac surplus de lacrimi când pe-un toreador îl înjunghie cornul taurului, la fel nu mă îmbrac cernit nici când câte un dresor încape în digestia vreunei biete feline ridiculizate. Cine te-a pus, frăţioare, să te bagi în treaba asta murdară? Ai căutat gloria cu lumânarea? Dacă nu puteai trăi fără glorie, de ce nu te-ai înscris la un club de fotbal, unde aveai ocazia să îmblânzeşti mingea, mult mai lipsită de pericol ca o panteră? Vezi cum eşti?

Dar cel mai tare mă întristează la circ schimonoselile clovnilor, fardaţi parcă prin măiestria unor firme de pompe funebre. Ce jalnic de răutăcioase sunt glumele lor, cu şuturi trase în fund de seamăn şi cu tigăi în moalele capului, plasate pe la spate!

Oare ce-o fi de râs, când unii dintre noi mai încasează, inevitabil, câte o tigaie în moalele capului? Cel mai adesea, tigaia e considerată varianta „soft” a toporului, şi uite-aşa tribunalele îşi fac plinul!

Înainte de a-şi premia copiii ducându-i la circ, orice părinte ar trebui să reflecteze cu maximă seriozitate. Mult mai educativ şi inofensiv ar fi, cred eu, să-i ducă la un program de striptiz.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tigaia, varianta soft a toporului.
 Vizualizări articol: 998 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.3 din 3 voturi
Tigaia, varianta soft a toporului4.353

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte articole semnate de:
Cătălin MIHULEAC
Cătălin MIHULEAC
Mircea Radu IACOBAN
Mircea Radu IACOBAN

 

 

RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei