Mircea Radu IACOBAN

Am în curte câteva tufe de flori popular denumite „crini de baltă”: au început să-şi iţească trompetele albe şi gingaşe. Frumoase în felul lor, triste prin semnificaţie: vestesc toamna.

Niciodată nu m-a bucurat sosirea acestui anotimp, altfel considerat mirific prin belşugul roadelor. ”Toamna ce trece, iarna ce vine, şi n-am palton!”...-  cântă Mărgineanu, un interpret care, dac-ar şti să păstreze măsura, s-ar număra printre puţinii merituoşi ce izbutesc să pună în valoare singura nouă creaţie folclorică viabilă, datorată contribuţiei mahalalei orăşeneşti. Fără perdea, licenţioasă chiar, dar sinceră, ironică, poznaşă prin cultivarea hazului de necaz.

Paltonul ca paltonul, dar ce ne-om face cu factura la gaze, cu gigacaloria care se umflă ca-n poveste (creşte într-un an cât alte preţuri în şapte!), cu înzăpezirile ce ne prind totdeauna nepregătiţi, cu posomorala nopţilor prea lungi, cu mâzga trotuarelor, cu trenurile înţepenite, cu ascuţirea reumatismelor la şuieratul rău prevestitor al viscolului subţire?

Doar pe copii îi mai poate bucura pogorârea iernii mioritice: or să se bată cu bulgări de nea şi or să inventeze derdeluşuri, convinşi că omătul s-aşterne doar pentru zbenguială şi clinchet de clopoţei. Vârstnicii, prinşi în competiţia murăturilor şi-n alinierea borcanelor, privesc mai degrabă cu teamă instalarea anotimpului alb, care, înainte de orice, înseamnă atac la portofele (ca să nu zic carduri) şi sumedenie de griji, peste vară, uitate.

Românii bejeniţi se-ntorc pentru două-trei săptămâni de pe meleagurile mai calde, unde fost-au fugăriţi de aceleaşi pricini ce i-au trimis spre alte zări şi pe vechii indieni: „Ţara în care nu găseşte cineva cinstire, bucurie sau rude, nici nu dobândeşte vreo învăţătură, trebuie părăsită” („Cānakya”).

Cinstirea pe care ne-o auto-acordăm e răs-ştiută: sunt la mare trecere imprecaţiile la adresa propriului popor şi a ţării strămoşilor, conduită vestejită încă de înţelepţii altor milenii. (Euripide: „Eu, unul, nu socotesc că judecă bine acela care, dispreţuind pământul său strămoşesc, laudă altă ţară şi-i plac obiceiurile ei”.)

Rubedeniile, rămase acasă să îngrijească de copiii altora, ţin loc de tată şi mamă cum pot, cât se pricep, cât le îngăduie firea şi punga. Aşteaptă întoarcerea bejeniţilor tot aşa cum, la 1907, era aşteptat vestitorul bucuriei, călare pe-un cal alb precum Făt-frumos. Cât despre învăţătură cum bine se vede, începe tot mai mult să fie legată de gard...

Constatând că numărul cititorilor pe internet ai acestei rubrici s-a înjumătăţit în august, înclin să cred că-i vorba de concedii în general, dar mai ales despre plecaţii departe, întorşi acum în vacanţe româneşti şi rămaşi fără computerul lăsat prin cele Spanii şi Italii. Este una dintre puţinele legături statornice şi stabile ce le păstrează cu ţara şi-i încurajator să vezi că, dincolo de grijile şi rigorile la care-i obligă noile realităţi, mai aspre şi, în acelaşi timp, mai generoase, rămân interesaţi de cele ce se petrec pe meleagurile unde s-au născut.

Oricât belşug, trudnic şi, uneori, iluzoriu, au descoperit în lumea largă, baştina lor rămâne România şi, în subconştient, confirmă observaţia lui Goethe (din „Faust”): „Noi ne gândim la ceea ce am părăsit; ceea ce eram obişnuiţi rămâne un paradis”. N-a fost pentru nici unul România chiar gură de rai, dar rămâne ţara lor, singurul loc în care şi tufa de iasomie, şi firul de pelin poartă-n mireasmă răsuflarea strămoşilor.

În ultima scrisoare pe care ne-a trimis-o din Canada (1958), bunicul Haralambie Iacoban, plecat din Comăneştii Bucovinei în 1912, relata că, împrumutând o placă de patefon cu cântecele Mariei Tănase, a plâns copilăreşte şi tot a ascultat-o până s-a zgâriat de tot – punându-l în dificultate pe „vecinul” român din Saskatchewan (sute de mile între ei!), care i-a cerut să facă ce-o şti, dar să-i găsească altă placă în loc. De unde?...

Dar, la urma urmei, om duce şi gerurile şi necazurile cotidiene; ceea ce mâhneşte şi îngrijorează cu adevărat este eterna iarnă a neînţelegerilor noastre. O deplângea, într-o scrisoare, şi Eminescu: „Înţeleg prin ierni schimbarea răutăcioasă a semenilor noştri (...) cunosc moravurile politice de la noi!”

Şi vin alegerile...

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului TOAMNA.

Comentarii