Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Cineaştii noştri se tânguie, se ceartă, contestă, reclamă - viaţa merge înainte, o ţinem din festival în festival şi, cum-necum, filme se fac.
Dar cum funcţiona, pe vremuri, mecanismul cinematografiei române? Mă număr printre puţinii care l-au cunoscut din interior şi consider că-s de-a dreptul dator să dau curs îndemnului cronicăresc „să se ştie!”, nu de alta, dar cei câţiva care au făcut parte din sistem tac, iar cei ce n-au habar, vorbesc pe la posturile TV.
Am fost membru în Comisia Naţională a Cinematografiei; îi luasem locul lui Titus Popovici şi eram coleg cu gen. Ilie Ceauşescu! Titus tocmai expediase o fulminantă scrisoare deschisă adresată „cetăţeanului Dulea” (Mihai Dulea era ministrul adjunct ce răspundea de cinematografie) în care, la întrebarea dacă viceministrul era „cretin”, ori „rău intenţionat”, concluziona: şi una, şi alta.
A urmat, desigur, scoaterea lui Titus din Comisie şi numirea unui scriitor din provincie, care n-are „spatele” predecesorului şi nu-i amestecat în cârdăşiile ce populează faţa nevăzută a cinematografiei, deci, nu ne va da de lucru – ăsta ar fi fost subsemnatul. Comisia era compusă aproape exclusiv din diletanţi. Dorind „să acopere” toate sectoarele, nu sub aspectul competenţei, ci al reprezentării pur şi simple, onoratul organ cuprindea şefi: ai armatei, ai UTC-ului, ai pionierilor, ai sportului, ai învăţământului ş.a.m.d. Şefii fiind, cum se ştie, ultra-ocupaţi, îşi trimeteau unul din adjuncţi, care se nimerea prin preajmă. Singurul făr-de adjuncţi era subsemnatul.
După proiecţia noului film românesc, discuţiile lâncezeau, aşa că s-a creat obişnuinţa ca prima luare de cuvânt să-mi aparţină. Am cedat-o o singură dată – când se discuta un film ce implica o avizată coborâre în istorie (după „Jocul ielelor” şi alte scrieri ale lui Camil Petrescu).
Aveam printre noi, nu-i aşa, un general doctor în istorie, reputatul specialist, Ilie Ceauşescu. Părea mult mai modest şi mai prietenos decât frate-său – aceasta a fost prima impresie. Dar şi mai aerian şi precoce ramolit. Asemănarea fizică nu era izbitoare, ca în cazul lui Nicolae Andruţă, nici vocea, nici gestica măruntă. Avea, totuşi, trăsături inconfundabile şi inflexiuni tipice pentru familia din Scorniceşti. La cinci-zece minute după începerea proiecţiilor, adormea şi începea să sforăie. Reprezentanţii pionierilor, UTC-ului, sindicatelor, sportului, învăţământului etc. etc. începeau să tuşească discret, apoi tot mai tare, căutând să rezolve cumva penibilul situaţiei. La MAN îmi permiteam să ghiontesc patriarhul adormit, dar chiar să atingi un Ceauşescu, fie el şi sforăitor? Soluţia a găsit-o proiecţionistul: ridicând nivelul sunetului şi amplificând la maxim „înaltele”, era în stare să trezească şi statuia lui Lenin!
Pasându-i onoarea deschiderii discuţiilor, am putut asculta câteva – nici nu ştiu cum să le spun, fraze? – fără predicative şi fără urmă de idee... Planul de producţie al Cinematografiei pe anul viitor nu era altceva decât o salată de lozinci despărţită în aşa zise capitole tematice.
Spre a-şi asigura prezenţa în Plan, Casele de film născoceau sumedenie de prezentări ale unor filme-fantomă, menite să contribuie hotărâtor la „formarea omului nou”. Deci, nu scenariştii ori regizorii propuneau, ci Consiliul Culturii comanda filme pe o anume temă. La loc de cinste: Canalul Dunăre-Marea Neagră, Metroul, „înflorirea personalităţii în socialism”, „lupta pentru promovarea noului în producţie”, „viaţa luminoasă a tineretului de azi” etc. Un scenariu, chiar genial, n-avea nici o şansă să intre în planul de producţie, dacă nu se găsea cineva care să aducă din condei rezumatul şi prezentarea către vreo pătrăţică tematică.
Toată lumea, de sus până jos, ştia că se minte. Şi toată lumea minţea: mai cu un oftat, mai făcând cu ochiul, mai cârtind... Toate filmele la adresa cărora am avut observaţii esenţiale (proletcultism, festivism, precaritate artistică) ajungeau repede... în producţie. Ba am constatat că unele scenarii tâmpe, pe care mă străduiam să le abat din drumul către Buftea prin referate alcătuite cu grijă, dar fără echivoc, se aflau de mult... în producţie! (va urma)
