Cătălin MIHULEAC

În parlamentul românesc, semnează condica un senator, care sare în evidenţă doar prin faptul că e proprietarul unui mare combinat porcesc. De-ale sale producte – responsabile de multe dintre infarcturile ţării – ne împiedicăm în orice galantar de resort, din micile şi din marile noastre magazine. De altfel, ca o adaptare la afacerea care i-a adus o perfectă bunăstare, dom’ senator însuşi a căpătat, într-un timp relativ scurt, un facies vădit porcin. Dar acest aspect ne interesează mai puţin. Noi l-am adus în discuţie, doar pentru că el, mai mult ca oricare altul, a fost predestinat politicii româneşti. Căci, expert fiind în fătarea, îngrăşarea şi descompunerea pe unităţi comestibile a porcinelor, acest reprezentant al maselor a trecut fără şocuri la pârlirea şi dezosarea pe care politica ţi le pretinde.

El a schimbat, pocnind din deştele ca nişte crenvurşti, şuncile pregătite pentru digestia poporului cu şuncile lui Cozmâncă şi Păunescu. A sărit, fără etapizare, de la şoriciul onest al vierilor din creşele combinatului său la şoriciul vierilor care reprezintă tineretul de prin partide. Fără vreo opinteală, a substituit ceafa şi guşa subordonaţilor săi guiţători cu ceafa şi guşa unor Cioroianu şi Năstase. Poate doar în privinţa ficatului a depus un anume efort de adaptare, întrucât locul ficatului nevinovat, de purceluş rozaliu, a fost ocupat de ficatul cirotic al unor Văcăroiu şi Băsescu.

Dar politica, după cum se ştie, îţi pretinde şi sacrificii care nu-s de colea. Astfel că, precum unii porci fericiţi, aflaţi pe culmile virilităţii, senatorul proprietar şi-a văzut şi el într-o zi fuduliile pe o tavă de chelner, care se pregătea, într-un restaurant de lux, să le servească ireproşabil unui colectiv de meseni din politica de vârf românească. Senatorul porcin a dus panicat mâna sub centură, gândindu-se la o hemoragie fatală; dar nu numai că-n locul neted n-a simţit nicio durere, ba mai curând o anumită uşurare s-a făcut simţită. Cu totul adevărat, nu mai deţinea simbolurile clasice ale bărbăţiei, dar şi-aşa ele nu-i mai foloseau la mare lucru.

Prin urmare, i-a privit cu vie simpatie pe mesenii care-şi puneau babeţica la gât, pregătindu-şi cuţitul şi furculiţa pentru a se înfrupta. Şi, judecând după plescăiturile ce i-au parvenit vesel la ureche, se pare că politicienii de vârf apreciau cum se cuvine fuduliile omului nostru, pregătite conform bucătăriei tradiţionale, cu mămăliguţă, mujdei şi vinişor adecvat.

Parlamentarul însuşi, proaspăt desproprietărit fizic, fiind cam pofticios din fire, a gustat din propriile fudulii, pe care le-a găsit delicioase, aşa pregătite în suc propriu, un pic poate prea pătrunse. La sfârşit, după cum e obiceiul pe la mesele mari din eşicherul politic mondial, înalţii gurmanzi au emis câte un sunet prosper pe gură, redând libertatea aerului stocat în stomac.

Dar, binecrescuţi, au rostit imediat un „pardon” colectiv, astfel încât incidentul n-a fost consemnat în cartea de onoare a restaurantului.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Parlamentarul român ideal.

Comentarii