Cătălin MIHULEAC

E greu pentru ziarele naţionale să aibă personalitate, atâta timp cât ele-s plămădite în principal din materialul sosit de pe fluxul celor câteva mari agenţii de ştiri din ţara noastră. În primii săi ani de existenţă, succesul unei gazete precum „Evenimentul Zilei” s-a bazat tocmai pe o reţea proprie de corespondenţi, care furnizau la centru ştiri în exclusivitate.

Azi, marile cotidiene au îndeobşte câte un corespondent pe fiecare judeţ. Sărman prăşitor pe micul lui lot dat în folosinţă, plătit cu te miri în funcţie de numărul ştirilor apărute în ziar sub semnătura sa, el se mulţumeşte să trimită la redacţie informaţii căpătate uşor, fără efort de creaţie, fără mare documentare, fără cheltuială.

A aflat subiectul unui posibil reportaj bombă dintr-un sătuc de la capătul judeţului? Da, frăţioare, l-ar tenta profesional, cum să nu, dar până acolo trebuie să se deplaseze cu maşina personală, şi nu-i decontează nimeni benzina. Ar da un telefon, dar nici cheltuiala asta nu i-o suportă nimeni. Simte cum îl furnică subiectul, dar îl lasă baltă. Ce rost are, când banii pe care-i capătă pe munca lui sunt mult mai puţini decât bacşişul, lăsat de patronii marilor gazete chelnerilor din localurile de lux. Nu mai bine stă el în birou şi aşteaptă „nota poliţiei”, primită la oră fixă de toate redacţiile din judeţ? De ce să se lege la cap, când nu-l doare?

Contabilii ziarelor centrale au motive să-şi frece palmele, când numără cât de puţin îi costă reţeaua de corespondenţi. Pe termen lung însă, dacă ar fi să socotim cititorii pierduţi şi publicitatea care alege concurenţa, lucrurile stau taman pe dos. Dar nimic nu e mai lipsit de patriotism, în România, decât să priveşti lucrurile pe termen lung.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului De ce seamănă ziarele centrale între ele.

Comentarii