Mircea Radu IACOBAN

Mare tevatură şi cu deschiderea arhivelor! Pretindem, milităm, combatem în numele unor înalte principii morale, cerem acces la noi fonduri arhivistice, vrem transparenţă integrală pentru vindecarea tarelor societăţii şi, de fapt, de la arhive aşteptăm să vedem în primul şi-n primul rând care, cum şi cât a turnat. S-au publicat şi se publică – adevărat, în tiraje mărunte şi cu preţuri prohibitive – sumedenie de documente revelatoare pentru configurarea adevăratului chip al societăţii române ante-revoluţionare. Acolo rămân! De parcă în oglinda arhivelor n-avem a căuta decât securişti, turnători şi, eventual, cvasi-inocenţi! Iată, în 2006 s-au dat publicităţii, la Editura „Nemira”, mai multe „calupuri” de documente privitoare la prezenţa intelectualului român în arhivele comunismului. Deşi am trăit respectiva perioadă foarte aproape de miezul lucrurilor în cultură, tot am rămas tablou văzând,  fie şi cu atâta întârziere, cât gunoi zăcea înghesuit sub preş. Până şi cel mai banal tabel, considerat, probabil, anexă a anexelor, are ce-ţi spune  - de pildă, Lista scriitorilor distinşi cu titlul de „Laureat al Premiului de Stat” în perioada 1949-1963, un simplu tabel cu 72 de nume ale unor condeieri de mult trecuţi la cele veşnice. „Premiul de Stat”, repede desfiinţat de Ceauşescu, încununa, teoretic, cele mai reprezentative creaţii româneşti din toate domeniile. Valoric, oscila între 50.000 lei şi 20.000 lei, în funcţie de clasa premiului, într-o vreme în care salariul mediu pe economie abia trecuse de 500 lei. Desigur, distincţia conta încă pe-atât în plan moral, toţi binecuvântaţii adăugându-şi, la semnătură, precizarea onorantă  „Laureat al Premiului de Stat”. O primă şi uimitoare surpriză: din 87 de „opere”, una singură aş zice că merita distinsă cu un premiu naţional: „Moromeţii” lui Preda (vol. I, laureat în 1957). În rest, doar gunoi căznit şi, ici-colo, cu străluciri anemice, câte-o pietricică atestând ceva carate. Deşi regulamentul stipula clar că Premiul de Stat ţi se poate conferi o singură dată în viaţă, Dan Deşliu l-a obţinut şi în 1951 (cu rizibilul poem „Lazăr de la Rusca”) şi în 1952 (cu şi mai rizibilul „Minerii din Maramureş”), Baranga, în 1952 şi 1954, V. Em. Galan în 1952 şi 1955, Davidoglu şi Jebeleanu, în 1952 şi 1954. Printre „creaţiile” premiate nu se găsesc, de sămânţă, şi texte probând oarece valoare artistică – doar scriitorii în cauză n-au produs numai rumeguş literar – ci totdeauna acelea care aveau să-i coboare în penibil: „Mitrea Cocor” (Sadoveanu), „Meridiane sovietice” (Bogza) ş.a. Ies în evidenţă şi miş-maşurile epocii: pentru a-şi asigura succesul,  scriitori cu solidă experienţă trebuiau să recurgă la „colaborări” cu marii politruci ai epocii. Cezar Petrescu a trebuit să obţină semnătura „co-autorului” Novicov, altfel n-avea şanse cu scenariul „Nepoţii gornistului”, Baranga s-a cuplat cu N. Moraru, semnând împreună primitiva piesă „Pentru fericirea poporului”, Crohmălniceanu cu Vitner şi tot aşa înainte. Cele câteva stinghere prezenţe onorabile în listă nu reprezintă creaţia propriu zisă, adică, poezia, proza, teatrul, ci fie istoria literară (Perpessicius, ediţia critică a Operelor lui Eminescu), fie traducerile (regula: din rusă – Philippide, Lesnea).  Floricele pierdute într-o postată îmburuienită! Vreme de 14 ani, o întreagă literatură naţională, răs-îndrumată, cocoloşită, înghiontită, consistent susţinută material, şi – corolar! – încununată cu premii instituite în numele statului român, n-a izbutit să furnizeze posterităţii decât un singur titlu – şi acela fără unanimă apreciere azi! A măcinat 14 ani în gol moara literaturii române, dacă ar fi să luăm de bun inventarul ierarhizat prin premii oficiale. Ideal ar fi să se poată spune că nu contează ce s-a premiat, existau, la sertar, opere de greutate, altele tocmai se plămădeau din mers. Aş! Sertarele, goale. După „Mitrea Cocor”, Sadoveanu n-a mai dat nimic („Nicoară Potcoavă”  e reluarea „Şoimilor”, din 1904), Arghezi, după premierea „Cântării omului”, aşişderea. Premiul de Stat n-a fost, pentru scriitorul român, elixir de viaţă (literară) lungă, ci mai degrabă i-a marcat sfârşitul.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Hai la premii!.

Comentarii