Ziua Națională a României, 1 Decembrie 1918,cea mai însemnată și mai dragă zi sufletului românesc din toată istoria noastră, a fost sărbătorită, la fel ca și în anii precedenți, în urbea de sub poalele Rarăului, într-o atmosferă de autentică sărbătoare, organizarea manifestării fiind, ca de fiecare dată, atributul autoasumat al Primăriei municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Delegațiile de elevi, în costume naționale, ale Școlii Gimnaziale „Teodor V. Ștefanelli”, însoțite de director Luminița Avram și prof. dr. Luminița Țaran, ale Școlii Gimnaziale „Bogdan Vodă”, director Ionela Niță, ale Școlii Gimnaziale „George Voievidca”, director Lăcrămioara Băcanu și prof Marcela Norocel, ale Colegiului Național „Dragoș Vodă”, director Dorina Carp, ale Liceului Tehnologic nr 1, director prof Angela Hulubeac, ale Școlii profesionale speciale, director Monica Mercheș; în uniforme, ale Colegiului Militar „Ștefan cel Mare”, colonel Lucian Cojocaru, ale Colegiului Silvic „Bucovina”, prof. ing. Claudiu Popescu, s-au adunat pe Platoul central din fața Primăriei municipiului Câmpulung Moldovenesc pentru a participa la tradiționala defilare de 1 Decembrie, pe traseul Str. Dimitrie Cantemir – Str. Mihai Eminescu - Cimitirul eroilor.
Inimoșilor elevi și institutori li s-au alăturat delegații ale Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, comandant Ovidiu Macovei, ale Detașamenului de Jandarmi, comandant Ilie Horia, ale Detașamentului de Pompieri, comandant Daniel Catargiu, ale cadrelor MApN și MAI în rezervă, comandanți Ionel Moise și Vasile Vargan; delegații ale gospodarilor câmpulungeni din zona Capu Satului în frumoasele lor costume naționale și cu tradiționalele buciume, credincioși ai Parohiei Biserica Sf. Nicolae, în costume naționale și cu prosesiile asupra lor, în fruntea tuturor aflându-se, atunci când a pornit defilarea, primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, ing. Mihăiță Negură, cu eșarfa în culorile drapelului de stat al României, și gospodarul câmpulungean Aristotel Erhan, purtător al steagului tricolor.
Fiecare delegație în parte a avut asupra ei câte o coroană de flori, pentru a fi depusă la monumentul funerar ridicat în incinta Cimitirului Eroilor, spre cinstirea celor care și-au sacrificat viața pe câmpurile de luptă pentru făurirea României Mari.
În fața Cimitirului Eroilor, Garda de Onoare, formată din trei plutoane de elevi ai Colegiului Militar „Ștefan cel Mare și Sfânt”, i-a prezentat onorul domnului primar, ing. Mihăiță Negură. Iar după ce delegația oficială formată din funcționari ai Primăriei Municipiului, șefi ai structurilor militare și de învățământ, reprezentanți ai partidelor politice și ai cetățenilor a ajuns în incinta cimitirului, s-a intonat Imnul Național.
Un sobor de preoți, format din preot dr. paroh Vasile Florin Florescu, preot Doru Costineanu și preot Alexandru Șuiu, de la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, preot dr. paroh Ilie Macar și preot Gheorghe Niță, de la Biserica „Sf. Nicolae”, preot militar Constantin Cârloanță, de la Colegiul Militar „Ștefan cel Mare și Sfânt”, preot misionar Nicolae Moroșanu, de la Capela de Pompieri, preot Constantin Norocel, de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, a săvârșit o emoționantă slujbă de Tedeum închinată eroilor căzuți pentru întregirea neamului.
Predici mișcătoare, în simțire românească, au rostit, preot dr. paroh Vasile Florin Florescu și preot dr. paroh Ilie Macar. Aceștia au subliniat importanța Zilei de 1 Decembrie pentru poporul român, au făcut apel la unitate, la recunoștința și la pomenirea pe veci a celor care, prin jertfa lor, au înfăptuit Unirea cea Mare. Iar, în Europa Unită, să fim conștienți de valoarea propriei noastre identități, și prin tot ceea ce facem, să contribuim la reafirmarea valorilor creștine pe Bătrânul Continent. „Lumea trebuie să știe că suntem un popor european dintre cele mai vechi. Spre deosebire de alte popoare care au apărut destul de târziu în istorie [...], poporul nostru s-a născut român și creștin în același timp” (preot dr. Ilie Macar).
„Nici nu se putea găsi un alt moment marcant din istoria neamului nostru care să se impună ca zi de sărbătoare națională, deoarece evenimentul de la 1 Decembrie 1918 este actul de naștere al României Mari [...]”, a propovăduit părintele Ilie Macar, iar cu referire la Sf. Apostol Andrei, prăznuit de Biserica Ortodoxă Română, a arătat că „este primul misionar care a adus vestea cea bună a mântuirii la strămoșii noștri geto-daci, întemeind primele comunități creștine pe teritoriul în care trăiesc românii astăzi [...]; zilele de 30 Noiembrie și 1 Decembrie sunt file sfinte din calendarul neamului românesc, ele reprezentând o providențială alăturare de sărbători”.
„Puterea unui popor vine din unitate, din curajul de a visa împreună și din hotărârea de a-și clădi destinul”, a menționat în cuvântul său primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, ing. Mihăiță Negură. Făuritorii Unirii ne-au lăsat o lecție valoroasă: ”viitorul nu se câștigă prin resemnare, ci prin alegeri curajoase, prin responsabilitate și prin solidaritate”, a mai adăugat edilul-șef. Și a încheiat cu îndemnul: „să fim uniți în gând și acțiune, să ne respectăm unii pe alții și să lucrăm împreună pentru binele comunității noastre și al întregii țări [...], să păstrăm vie flacăra Unirii”.
Pe fondul muzical al Imnului Eroilor, au urmat depunerile de coroane din partea fiecărei delegații, iar manifestarea omagială festivă din 1 Decembrie 2024 de la Câmpulung Moldovenesc s-a încheiat prin defilarea gărzii de onoare constituită din elevii Colegiului Militar „Ștefan cel Mare și Sfânt”, în bucuria de aplauze a publicului prezent.
Vasile Aioanei