Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 20 mai 2021 - Anul XXVI, nr. 116 (7728)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Ambasadorii juniori EPAS devin profesori pentru colegii lor de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului timp de o săptămână

Săptămâna 10-14 mai a fost dedicată activităților de diseminare a informațiilor despre Uniunea Europeană, susținute de ambasadorii juniori de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului.

Activitatea la clase a fost una intensă, au fost prinse în program 22 de clase,  cu elevi de vârste diferite, informați sau mai puțin informați despre Uniunea Europeană, însă dornici să afle mai multe.  

Fiecare grupă și-a gândit, conceput, planificat scenariul activității pe care urma să o susțină, a căutat cele mai potrivite metode de a prezenta informațiile, cele mai interesante strategii de a capta interesul auditoriului, astfel încât la final să obțină feedback pozitiv din partea colegilor și să considere activitatea un succes. 

Prima  zi a săptămânii a fost una încărcată, cu activități desfășurate concomitent de patru dintre cele cinci grupe de ambasadori juniori, la clasele 10 A, 10 I , 11G, 10F, 9G.

Echipa 1, formată din Mihnea Flutur, Daria Jitariu și Bianca Babuc, au desfășurat activitățile de diseminare la clasele: 9A, 9B, 10C, și 11G. Ambasadorii au prezentat instituțiile, valorile și istoria UE, iar pentru a înțelege și reține mai ușor informațiile primite, elevii au fost introduși în diferite jocuri și quiz-uri interesante. Pe lângă acestea, la sfârșitul activității, au  purtat discuții libere pe baza unor subiecte legate de UE. Tinerii au dat dovadă de multă curiozitate și au fost comunicativi, implicați și deschiși. Aceștia le-au oferit ambasadorilor feedback-uri anonime, pozitive și încurajatoare și și-au exprimat dorința revenirii juniorilor de la EPAS, imediat ce vor avea ocazia, pentru a continua discuțiile începute în prealabil.

Echipa 2, constituită din Alexandru Munteanu, Evelina Georgiana Aionoaie și Nicoleta Tcaci, au dat start activităților, începând cu data de 11 mai, într-un cadru prietenos alături de elevii claselor: 9H, 9K, 10B și 10G. Ambasadorii juniori au ales să puncteze  următoarele subiecte atât de importante pentru UE: istoria acesteia, valorile și instituțiile reprezentative pe care aceasta le are. Aceștia au ales să interacționeze și să  încurajeze asimilarea cunoștințelor  prin intermediul joculețelor: ,, Fill the word web” Betzavta și Quiz-uri Kahoot puse la dispoziție de Biroul Parlamentului European în România. Elevii, curioși, au fost dornici să coopereze, să comunice, să descopere  și să-și depășească limitele necunoscutului prin punerea întrebărilor. Nu în ultimul rând, la finalul orelor, echipa a avut onoarea de a se  bucura de cele mai frumoase feedback-uri și sugestii despre implicarea ambasadorilor juniorii și tehnica de prezentare. 

Echipa 4 este alcătuită din ambasadorii: Codruț Mihăilă, Andreea Obreja și Ilinca Rusu. Elevii cu care s-a întâlnit această grupă fac parte din clasele: 9F, 10F, 10H și 11B. Aceștia au debutat cu un energizer, pentru intercunoaștere, urmat de un scurt test pe Kahoot cu întrebări generale despre Uniunea Europeană. Acesta le-a stârnit tinerilor interesul și i-a făcut să fie foarte receptivi pe parcursul activității,  mai ales că diferitele informații despre UE au fost prezentate sub forma unei povești. La sfârșitul diseminării, elevii știau care sunt instituțiile UE, care sunt valorile pe care aceasta le ține și cele mai importante lucruri despre UE, cum ar fi, intrarea în vigoare a monedei Euro, când este votat Parlamentul European sau care sunt țările fondatoare ale UE. Ambasadorii au finalizat activitatea cu o “Simulare a unei sesiuni de alegeri în cadrul Parlamentului European”. Tinerii au înțeles cât este de important votul și pe parcursul întregii activități au fost foarte activi și încântați de informațiile asimilate.

Echipele 5 (Marwa Mekamene, Ștefana Radu și Raul Crețuleac) și 3 (Caterina Beleș, Raluca Golea, Simion Grigore Slevoaca) au deschis maratonul lecțiilor la clasele a 10 a A respectiv a 10 a I. Activitățile interactive, informațiile valoroase prezentate de ambasadorii juniori au stârnit interesul colegilor care la final i-au asaltat cu întrebări menite să le lămurească eventualele neclarități. 

Ajunși în ultima zi a activității de diseminare de informații, ambasadorii juniori au făcut echipă cu clasele a 9-a A, a 9-a H, a 9-a K, a 10-a D, a 11-a D și a 11-a F, pentru a descoperi împreună dilemele și nuanțele Uniunii Europene. S-au oferit informații, s-au povestit evenimente, au avut loc meciuri de dezbateri și simulări ale ședințelor din Parlament, toate acestea pentru a deschide drumul elevilor Colegiului ,,Alexandru cel Bun" spre conștientizare și implicare. Am surprins, am fost surprinși, am învățat, și i-am învățat mai departe pe cei de lângă noi. Pentru noi a fost o experiență interesantă, am socializat, am comunicat, am colaborat, am avut multe de învățat, am fost puși în situații noi și neașteptate. 

,,Se muncește foarte  mult, este foarte multă implicare și chiar aș vrea să mai particip la astfel de activități, mă ajută foarte mult în dezvoltarea și evoluția personală.” - Larisa Obreja, 10F

,,A fi ambasador junior EPAS este mai mult decât o simplă activitate. Aș putea spune că este chiar o adevărată experiență de viață. Am avut șansa de a învăța lucruri noi în cadrul celor 7 module și să îmi formez perspective noi, însă ceea ce pot spune că mi-a plăcut cel și cel mai mult a fost să împărtășesc informațiile primite alături de colegii mei, în cadrul sesiunilor de diseminare a informațiilor. Am putut extinde orizonturi și la rândul meu, am învățat ce înseamnă bucuria de a da mai departe. Viața este ca o carte, iar noi suntem o filă din aceasta.” -Evelina Aionoaie, 10G, ambasador junior

,,Cea mai plăcută surpriză pe parcursul activităților a fost energia și implicarea elevilor colegiului. Fără doar și poate, informațiile tehnice aduse de noi au ajuns la ei, pe unii surprinzându-i, unora confirmându-le ceea ce știau deja, pe alții motivându-i să ia inițiativă pentru a rezolva problemele Uniunii Europene. Însă dincolo de toate acestea, faptul ca diseminarea s-a petrecut de la elev la elev, de la minte la minte și de la suflet la suflet, a făcut că întreaga experiență să prindă conturul unei bine-venite educații non-formale pentru un viitor "al nostru". I-am învățat pe ceilalți și am avut de învățat, așa aș rezuma întreaga experiență, pe care m-aș bucura să o repetăm cât de curând. - Ștefana Radu, 11D, ambasador junior”

În această săptămână, în care ambasadorii juniori de la CAB au avut șansa de a fi  profesori pentru câteva ore, colegii noștri au acumulat informații utile despre UE și au înțeles ce calități trebuie să dețină un bun cetățean european. Suntem siguri ca au rămas multe întrebări nespuse, multe voci neauzite și multe păreri neconfruntate, însă acesta a fost numai primul pas, activitățile de diseminare de informații pe teme europene vor continua la nivelul școlii.

Nicoleta Tcaci, 10F
Andreea Obreja, 10F
Prof. Adriana Apetri 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ambasadorii juniori EPAS devin profesori pentru colegii lor de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului timp de o săptămână.
 Vizualizări articol: 1413 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Ambasadorii juniori EPAS devin profesori pentru colegii lor de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului timp de o săptămână5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei