„Domnii paralele”, de Andrei Breabăn

În romanul „Domnii paralele” Andrei Breabăn aduce în atenția cititorului istoria Moldovei plină de vicisitudini, tulbure, dar și curajoasă, creionând personaje și acțiuni, adevăr și legendă, așa cum deja ne-a obișnuit în alte opere ale domniei sale, precum „Legendele Moldave”, „Regatul Mușatinilor”, „Vitejii Măriei Sale”, „Regatul Nemuririi”.

Exactitatea datelor istorice este impresionantă și arată o cercetare istorică de excelență, împletită cu dragostea față de domnitorii acelor vremuri. Dacă nu aș ști că întoarcerea în timp este imposibilă, aș fi jurat că autorul a trăit contemporan cu evenimentele pe care le prezintă în romanul „Domnii paralele”.

Modul în care Andrei Breabăn expune faptele istorice și personajele din acest roman ne determină să îl punem alături de Mihail Sadoveanu – ambii autori arată în operele lor o dragoste nețărmurită față de Țara Moldovei. De asemenea, analogia romanului „Domnii paralele” cu cercetarea istorică prezentată de academicianul Florin Constantiniu în cartea „O istorie sinceră a poporului român” este perfectă. Autorul Andrei Breabăn scoate în evidență fapte și evenimente care nu au apărut în alte lucrări de specialitate privind istoria adevărată a Moldovei, iar Florin Constantiniu reliefează în lucrarea sa multe adevăruri nespuse de nimeni, până la el.

Un fapt istoric important pe care Andrei Breabăn îl aduce în actualitate prin romanul „Domnii paralele” este personalitatea lui Iancu de Hunedoara, care planează și deasupra Moldovei. Iancu de Hunedoara, precursor al ideii unirii înfăptuite de Mihai Viteazul, a înțeles că singurii pe care te poți bizui în luptele cu turcii sunt urmașii dacilor din cele trei țări române, pe care a încercat să le apropie și să le aducă laolaltă.

Elocvent vizavi de Moldova este episodul din volumul II, când Aron-vodă ocupă cetatea de scaun și se întronează ca domn al Moldovei, celălalt domnitor, Alexăndrel-vodă, îi învinge în luptă pe turcii care năvăliseră în Moldova. Unul se întronează, celălalt se luptă cu turcii. Ce poate fi mai înălțător decât dragostea pe care o poartă Moldovei cei doi domni rivali?

Andrei Breabăn face o remarcă de excepție: „Nu putem ști cum s-ar fi schimbat istoria noastră a românilor dacă s-ar fi întâlnit în acea perioadă cei trei: Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș”, probabil că azi ne-am fi numit Dacia și am fi avut capitala la Hunedoara și am fi fost o mare putere”.

Patriotismul și rădăcinile de urmaș al răzeșilor le întâlnim la Andrei Breabăn când face referire la inscripția „S-a stins lumina lumii” de pe piatra de mormânt a lui Iancu de Hunedoarea, care se odihnește în Catedrala Sfântul Mihai, din Alba Iulia.

În romanul „Domnii paralele” autorul scoate la iveală multe evenimente și fapte ale istoriei Moldovei, uitate sau nepomenite de cronicari, remarcabilă fiind amintirea Sinodului de la Ferrara-Florența, (1438-1439) ce dorea aducerea Moldovei la catolicism, dar patriotismul boierilor moldoveni a împiedicat acest lucru.

Căderea Constantinopolului (1453) a modificat fața Europei și a determinat noi orientări în atitudinea statelor vecine cu Imperiul Otoman, inclusiv a Moldovei.

Cronologia evenimentelor din romanul „Domnii paralele” este demnă de un cercetător pasionat de istoria Moldovei, precum Andrei Breabăn. Dialogurile, faptele și evenimentele descrise în amănunt reprezintă o frescă fidelă a ceea ce se petrecea în Moldova acelor timpuri.

Dincolo de a ne arăta că este un povestitor înnăscut, autorul se afirmă în romanul „Domnii paralele” ca fiind un cercetător în domeniul etnografiei specifice Moldovei.

Legătura dintre Alexăndrel-Vodă, mama sa, Maryna, și Cazimir al Poloniei este foarte bine scoasă în evidență de către autor. De asemenea, este binevenită pomenirea limbii slavone în scrierea Moldovei, reliefată în introducerea la capitolul III.

Tema trădării din partea boierilor și a oștenilor este impresionantă, fiind prezentată cu lux de amănunte. Autorul a reliefat foarte bine trăsăturile care s-au întins veacuri de-a rândul la boierii moldoveni. Gestul oștenilor din cele două tabere adverse, oștenii lui Alexăndrel-vodă și ai lui Aron-vodă, de a-și arunca în sus cușmele și de a se îmbrățișa, îl vom întâlni și în 1600, când Mihai Viteazul intră în Moldova.

Epoca tratată de autor în romanul „Domnii paralele” se înscrie în luptele interne pentru tronul Moldovei, iar pe plan extern, legate de oprirea expansiunii otomane în Moldova – lucru realizat de Marele Ștefan Voievod.

„Domnii paralele” este un roman foarte interesant, care merită din plin atenția cititorului.

(Prof. dr. Cezar DOBRE – istoric)