Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 8 ian 2021 - Anul XXVI, nr. 5 (7617)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Colţul cititorului

Antiromânismul și toleranța românească

Toleranțaca fenomen în sine, cu variantele sale de manifestare la români, reprezintă una dintre cele mai perfide forme ale antiromânismului românesc. Ascuns sub faldurile aurii ale ospitalității pe care, ca oameni, ne simțim datori s-o oferim celor care ne calcă pragul casei, la români ea a luat forme cum nu se mai cunosc la alte nații, avându-și izvorul în vicisitudinile istoriei.

Marcați de nenumărații invadatori care ne-au tot călcat pământurile de-a lungul veacurilor, unii așezând-se vremelnic pe ele, românii s-au obișnuit în timp să ia o atitudine slugarnică față de noii stăpâni, pentru că numai astfel își puteau apăra propria identitate națională și mai ales își puteau păstra vatra milenară pe care au primit-o de la strămoși și pe care la rândul lor voiau s-o lase mai departe urmașilor lor.

Sinteza acestei gândiri o găsim cel mai frumos conturată în frumoasele cuvinte din Testamentul Marelui Voievod Ştefan cel Mare și Sfânt: „Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu e a voastră, ci a urmașilor voștri și a urmașilor urmașilor voștri în vecii vecilor.”

Așa se explică faptul cum, în ciuda valurilor necontenite de sălbatici care au trecut peste noi împinși de semenii lor din Asia, vatra vechii Dacii a rămas mai departe locuită de români. Nu au avut același noroc regiunea numită Câmpia Panonică, Moesia de la sudul Dunării locuită preponderent de daci, devenită apoi țarat bulgar, Serbia și alte țări din jurul nostru care au cunoscut invazii barbare, acestea pierzându-și și străvechea identitate națională.

Invazie după invazie, stăpân după stăpân, românilor a început să le intre în sânge să adopte o atitudine de slugărnicie față de noii stăpâni, să încerce să se pună bine cu ei pentru a conviețui împreună o vreme, iar când se vor ivi condiții prielnice să se mobilizeze și să-i alunge de unde au venit.

Așa s-au pus bazele toleranței poporului român, o latură atât de mult discutată a atitudinii noastre de servilism față de străini. Ea îmbracă nenumărate forme, de la ospitalitatea specifică poporului nostru la atitudinea de servilism pe care o adoptăm față de tot ce poartă etichetă străină, slugărnicia față de noii stăpâni, iar, daca nu îi avem, ni-i facem sau ne plecăm spinările în fața mai marii lumii, indiferent cine ar fi ei. Nevoia de a supraviețui a creat în ADN-ul poporului român o modificare esențială, care se va manifesta prin atitudinea de servilism dusă de multe ori până la extremis față de tot ce este venit dinafară. Așa am învățat să ne urâm unii pe alții, să batem la uși străine și să cerem ajutor sperând că, dacă vom avea ajutorul lor, vom reuși să rezolvăm problemele țării.

Atât de mare a ajuns slugărnicia față de străini că am ajuns să nu mai suportăm nimic din ce este românesc, de la produsele fabricate în țara noastră, până la aleșii noștri, preferând să punem ștampila de vot pe nume ca Cioloș, Fritz, Klaus, Kovesi, Hellvig, Atilla, Clotilde, Arafat și alte nume greu de pronunțat, crezând în sinea noastră că ei ne vor ajuta. Atât de mare este toleranța noastră față de străini, încât le-am oferit cu brațele deschise toate bogățiile țării, gaze naturale, petrol, electricitate, ba chiar și codrii bogați pe care îi avem, băncile și de ce nu supermarketurile, că doar produsele românești nu mai sunt bune.

Această toleranță dusă la extrem ne-a îndrumat pașii prin istorie ajutându-ne în momente de cumpănă să depășim tot felul de încercări care ne puneau în pericol existența și, astfel, să reușim să mergem mai departe, chiar dacă nu cu fruntea sus ca niște bravi eroi, ci mai degrabă ne-am strecurat pe ușa din spate cu capetele plecate, dar încă vii și stăpâni peste pământul nostru. Căci până la urmă rezultatul final contează, a trăi sau a muri, iar noi am ales dinainte. Să nu uităm că era o lume extrem de crudă, moartea era zilnic la ea acasă, jafurile erau la ordinea zilei, iar viața unui om nu valora nici cât o găină moartă.

Imperiile au plecat la fel de repede după cum au venit. Mai la început au trecut peste noi romanii. Ei au reușit să ne stăpânească cam 250 de ani, ca apoi să se retragă lăsându-ne la mâna popoarelor barbare. Ne-am confruntat apoi cu Imperiul bulgar, cu cel Bizantin, cu cel al cumanilor, au venit până și tătarii peste noi, dar toți cum au venit la fel au și plecat.

S-au conturat apoi în jurul nostru două mari puteri, Regatul Maghiar și Țara Leșească, care și-au extins hotarele ocupând o mare parte din Europa Centrală. Românii s-au pus bine ba cu unii, ba cu alții, iar uneori cu amândoi stăpânii deodată, c-apoi ce mare scofală era pentru noi un înscris prin care se recunoștea un statut de vasalitate când față de Craiul Leșilor când față de cel al Ungariei, când față de amândoi, dacă pica bine și înaltele fețe nu se supărau? Că doar pe voievozi nu îi durea mâna ca să pună sigiliul pe acel înscris. Ș-apoi, nici măcar asta nu era treaba lor, sigiliul voievodal era aplicat de marele logofăt, iar când mai târziu unul din Crai îi chema să depună jurământ cum se cuvine motivau tot felul de probleme de stat.

Din sud s-a ridicat apoi Imperiul Otoman care, după ce a luat Constantinopolul, s-a aruncat ca un tăvălug asupra Țărilor Române, Serbiei și Ungariei. Boieri și voievozii noștri au început să meargă la noua curte de la Stambul, cu capetele plecate și căciulile în mâini. De la Răsărit ne privește amenințător un nou Imperiu, prevăzător și vizionar Ștefan cel Mare și-a măritat fata mai mare, pe frumoasa Elena, cu fiul Marelui Cneaz al Moscovei, care, după ce îi va pune pe tătari la punct, își va îndrepta privirile și spre răsărit. Iar rușii au tot venit peste noi, că nici azi nu scăpăm de ei, în toate părțile pe unde arunci ochii vezi bucăți de pământ românesc care plâng după mama lor.

Iar acum, că s-a format Uniunea Europeană iar celelalte imperii au dispărut în ceață, era firesc să ne îndreptăm către noul Stăpân la picioarele căruia să punem tot ce avem mai bun și mai scump, ca să le arătăm și lor cât sunt de primitori românii. Și iată cum, din toleranță în toleranță, românii au lăsat în urmă nenumărate imperii care cum au venit la fel au și plecat. În urma lor a rămas din păcate dragostea obsesivă a românilor pentru tot ce e străin, de la a-și alege liderii din rândurile altor nații până la a consuma produse pe care să nu scrie Fabricat în România, cât despre petrol, gaze și alte bogății, au fost doar un mizilic oferit ca să ne primească sub aripa protectoare a acestei Uniuni.

Aceasta este toleranța românească, o altă formă de a ne pângări singuri nația și valorile ei și de a face sluj în fața tuturor străinilor, numai la noi să nu vedem nimic bun. Cum ar putea fi altfel când printre noi, românii, au apărut voci că marele bard național Mihail Eminescu nu ar mai fi de actualitate? Cum să fie altfel dacă până și marile fapte de glorie ale unor mari eroi ca Ștefan cel Mare, Iancu de Hunedoara sunt trecute cu vederea, în schimb se găsesc tot felul de minciuni cu care să li se terfelească memoria. Cea mai mare blasfemie la adresa istoriei noastre naționale poate fi alta decât să mergi la Castelul Huniazilor, unde un ghid îmbrăcat în straie de dac îți râde în nas cu o poveste bine meșteșugită potrivit căreia Marele Iancu nu mai este feciorul lui Voicu cel venit din Țara Românească ci o progenitură ieșită din șoldurile regelui Sigismund. De râs? Nu aș zice. Mai degrabă de plâns. Nici ca poveste așa o blasfemie nu ar trebui să se rostească în casa lui Iancu.

Iar astfel de minciuni sunt nenumărate...

Acestea ar fi câteva din formele în care românii lovesc în români folosind ca armă nu sabia sau arcul ci banala toleranță care își trage izvoarele din bine-cunoscuta ospitalitate românească. O formă benefică de luptă în timpurile din urmă când ne-a salvat neamul și țara de la pieire, dar care nu-și mai găsește justificarea în prezent. Ca să facem o succintă prezentare trebuie să arăt că Dimitrie Cantemir scria că în vremea sa moldovenii erau atât de ospitalieri încât dacă un străin îi călca pragul casei nu îl lăsa să plece până nu îl ospătau vreme de trei zile, iar dacă un gospodar nu avea tovarăș la masă trimitea slugile să-i aducă de pe stradă. Evident, nu?

Dar trebuie să amintim că toate au și o limită, iar de fiecare dacă când lucrurile au luat-o razna, s-au născut eroi care au ținut fruntea sus și au ales să apere cu pieptul lor valorile naționale, limba, credința și bogățiile țării. S-a întâmplat în trecut se va întâmpla și în viitor, iar cruzimea poporului român când se răzbună nu cunoaște limite. Atunci când răbdarea se va termina, când cuțitul va ajunge la os, va fi vai de cei care au profitat de toleranța românească, nu vor mai ști pe unde să fugă mai repede ca să scape din gura lupului, totemul de demult al strămoșilor noștri daci.

Privește în tine popor român și spune cât mai ești dispus să tolerezi atâta toleranță? Privește în tine popor român și spune cât poți să rabzi să stai cu capetele plecate și să privești cu toleranță cum toate bogățiile țării se scurg pe sub ochii tăi. Să nu vină o vreme și să fie prea târziu, codri întregi se scurg spre Apus în fiecare zi, mâine, poimâine s-ar putea să nu mai avem ce apăra. La fel cu petrolul, gazele naturale, noile prospecțiuni din Marea Neagră și în curând aurul din Roșia Montană. Că de acolo au cărat mulți, de la romani până la ruși. Ar fi păcat să nu prindă un os și noii stăpâni, chiar dacă au ajuns ceva mai târziu la împărțirea prăzii, dar sunt mai nesătui decât toți cei dinainte...

Andrei Breabăn

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Antiromânismul și toleranța românească.
 Vizualizări articol: 1092 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Antiromânismul și toleranța românească0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Napolitane cu ciocolată (de post) Este o rețetă veche, rapidă, ieftină, de post, foarte gustoasă și care nu cere pricepere în bucătărie. Napolitanele astfel pregătite se păstrează la temperatura camerei, în bucată întreagă, învelită în hârtie, nu... Citeşte