Aduceri aminte: Asasinatul de la Reuseni (Partea a II-a)

Toamna se lasă din nou mohorâtă peste săraca Țară a Moldovei, îmbrăcând-o și de astă dată cu frunzișul ei galben care zbura în vânt. După bătălia cu leșii de la Crasna se împlinise un an bun de pace, oamenii trăiau acum fără mari griji, văzându-și fiecare de treburile lui. Până și voievodul era mulțumit după știrile pe care le-a primit din Țara leșească. A trimis-o pe doamna Oltea și pe copiii ei însoțiți de boierul Vlaicul, să vadă de treburile de toamnă la casa părintească de la Borzești. L-a păstrat pe lângă el numai pe Ștefan, acum asociat și el la domnie. Prea multele pricini și treburi de rezolvat l-au făcut pe voievod să-l ia pe lângă el, ca să se obișnuiască cu treburile cârmuirii și să învețe cum se fac judecățile.

Dar iată că într-o zi vine la el spătarul Sima care îi spune că își mărită fata și îl invită pe Bogdan și pe feciorul lui la o petrecerea care se va da vineri seara, la conacul lui de la Reuseni, o ocină care este aproape de Suceava. Voievodul primește cu bucurie invitația, după câte a trecut în ultimii ani avea și el nevoie de ceva care să-l scoată din starea în care se afla. Iar acea petrecere îi cădea numai bine…

Unii au spus că a fost vorba chiar de nunta fetei spătarului Sima cu feciorul boierului Agapie Ciornohuț, rudă cu voievodul, cu toate că este greu de crezut ca în acea vreme, când oamenii respectau cu sfințenie toate regulile creștinești, să se facă nuntă într-o zi de vineri. Părea mai degrabă o petrecere între bărbați, cum ar fi cea a burlacilor, care se face azi. Numai că la ea au fost invitați boieri de seamă ai Moldovei, atât tineri cât și bătrâni, printre ei fiind și Voievodul cu feciorul său, Ștefan.

Petrecea a decurs după tradițiile străbune, mâncărurile și vinul curgeau fără întrerupere, iar soția spătarului, în semn de mulțumire că Măria Sa i-a călcat pragul casei, i-a dat tânărului Ștefan în dar un cal alb, anume cumpărat pentru el.

Noaptea tocmai că se pregătea să plece acasă, toți musafirii erau mulțumiți și mahmuri atât de oboseală, cât și de la vin, când deodată se aude un zgomot mare și în odaia unde se da petrecerea intră un bărbat chipeș, înarmat până în dinți, urmat îndeaproape de mai mulți călăreți. Între timp acesta a avut grijă să-i găsească și să-i ucidă pe toți darabaii pe care vodă i-a luat cu el, puși de hotnog să păzească bine casa și împrejurimile conacului. Din porunca lui, călăreții pun mâna pe Bogdan care nu mai apucă să scoată sabia din teacă pentru a se apăra. Le cer și celorlalți boieri să le dea armele, mai puțin celor care au complotat cu ei, între complotiști fiind boierul Bratu, care ținea și el jumătate din Reuseni și îi era unchi după mamă celui care îi conducea pe călăreți.

Mânios că nu l-a găsit pe Ștefan, Petru iese din conac urmat de doi oșteni de-ai săi care îl târau după ei pe Bogdan, urmați de gazdă și de musafiri, mânați ca oile din urmă de alți oșteni.

• Unde este feciorul acestui bastard? țipă la oaspeți și la oștenii lui.
• Nu știm unde este, nu l-am văzut de vreo două ceasuri, îndrăznește să răspundă unul din boieri.
• Scotociți casa și împrejurimile și să nu vă văd până nu veniți cu el! strigă Petru la hotnog, poruncindu-i să ia o parte din oșteni cu el și să dea de urmele feciorului lui Bogdan.
• Așezați-i gâtul pe butucul acela de tăiat găinile și retezați-i imediat capul! se răstește apoi la cei doi oșteni care continuau să-l târască pe Bogdan pe panta care da spre capătul ogrăzii, după care susura duios un pârâiaș care își ducea molcom la vale apele sale reci, ca să le verse în râul Suceava. Dincolo de pârâu străjuia o pădure de stejari falnici, care se întindea până la haturile cu Mânăstioara, o altă ocină din împrejurimi, situată către apus de soare. 

Andrei Breabăn