Pimen, arhiereul Bucovinei

O lacrimă se prelinge uşor pe obrazul nostru ori de câte ori îi vedem fotografia,  îi auzim numele sau așteptăm să intre în biserică, dar e atât de greu să aştern pe hârtie câteva cuvinte despre cel care a fost părintele Arhiepiscop Pimen. De ce?... Poate pentru că e încă foarte greu să acceptăm că nu va mai veni la sfințiri, că nu-l vom mai vedea păşind calm pe aleile bisericilor, că nu va mai fi aici, în biserică, alături de noi, la slujbă.

În sufletul nostru de copii, va rămâne mereu amintirea părintelui nostru Arhiepiscop, un om blând, inteligent, care ne povăţuia mereu, care ne-a insuflat dragostea pentru Dumnezeu şi pentru Biserică, dar şi o persoană deschisă şi cu simţul umorului care transforma mereu cuvântările sale în poveşti de viaţă.

Îmi amintesc cu drag de vocea minunată pe care o avea. Cred că sunt printre noi mulţi copii care se pot mândri că au învăţat de la Părintele Pimen rugăciuni pe care le intonam împreună aici în Biserică. Da, era un om modest căruia nu îi plăcea să se laude cu reuşitele sale.

Mereu mă voi bucura că am avut şansa de a-i fi fiu duhovnicesc. Cred că am învăţat de la Sfinția sa, în primul rând, ce înseamnă să fii OM. A fost un exemplu pentru noi de om, de om care ştie ce înseamnă respectul, iubirea, iertarea şi care îşi făcea cu dăruire slujirea care i-a fost încredințată la hirotonia sa întru Arhiereu. Cred că Dumnezeu avea nevoie acolo sus de un suflet ca al lui şi mai cred că nici Părintele Arhiepiscop nu ne va uita şi că vom fi mereu în rugăciunile sale și vom fi ocrotiţi şi călăuziţi.

,,Fie-Vă, Părinte Arhiepiscop Pimen, neuitată pomenirea în veci de veci.’’

Narcis Alexandru Scurtu

Mihăiești, 2020