Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Pe 2 noiembrie s-au împlinit 149 de ani de la înfiinţarea uneia dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ din Fălticeni: Colegiul Naţional „Nicu Gane”. Un eveniment ce marchează în urbe începutul unei tradiţii în excelenţă. Dacă zidurile liceului ar avea suflet, ar simţi freamătul zecilor de ani, în care elevii şi-au ros coatele pe bănci, generaţie după generaţie, contribuind la renumele şcolii.
Un istoric scurt pentru o istorie lungă
Realizând o incursiune în trecut, ajungem până la anul 1870, desigur, într-o zi de 2 noiembrie. Atunci îşi deschidea porţile Gimnaziul „Alexandru Ioan I”. În 1892, gimnaziul preia numele lui Alecu Donici, având în vedere contextul politic. Deşi vremea lui Cuza trecuse, mulţi localnici rămăseseră simpatizanţi, astfel încât s-a optat pentru numele neutru al unui fabulist basarabean, popular în epocă. Pe 1 aprilie 1923, gimnaziul este ridicat la rang de liceu, luând numele lui Nicu Gane, un scriitor şi om politic român (ales de cinci ori primar al Iaşiului).
Din promoţia primilor absolvenţi ai liceului se remarcă: Ion Irimescu, Jules Cazaban şi Grigore Vasiliu-Birlic. Venirea comuniştilor la putere aduce din nou schimbări în denumirea şi organizarea şcolii, dar în anii '70 îşi redobândeşte numele de „Nicu Gane”. În 1977 este transformat în liceu industrial. La hotarul dintre milenii, în anii '90 ajunge la formula pe care o ştim astăzi, de liceu teoretic, iar în 1999 denumirea şcolii devine Colegiul Naţional „Nicu Gane”.
De ce colegiu şi nu liceu?
În esenţă, nu există diferenţe prea mari. Denumirea aceasta nu schimbă cu nimic forma de organizare a unui liceu, însă îi atestă performanţele. Pentru obţinerea statutului de „colegiu naţional”, liceele trebuie să dovedească (printre altele) o contribuţie deosebită privind dezvoltarea învăţământului, ştiinţei, culturii şi sportului, la nivel local, regional, naţional sau internaţional şi o perioadă de activitate relevantă, de peste 75 de ani. Acest statut nu este permanent, iar după o perioadă de cinci ani este necesară reconfirmarea performanţelor.
Familia „găneştilor”
Zilnic sute de oameni trec prin dreptul statuii lui Nicu Gane, ce tronează mândră în faţa unei şcoli pline de istorie. Majoritatea sunt elevi, care merg, ca oricare alţii, uşor aplecaţi de ghiozdane şi somnoroşi. Ajunşi pe holurile şcolii ei calcă pe urmele lui Sadoveanu, ale lui Lovinescu, Irimescu şi Labiş (ca să reamintim doar câteva din personalităţile marcante), dar şi pe urmele a mii de liceeni care au pornit de aici cu nostalgiile şi năzuinţele lor.
Se împlinesc opt ani, din cei 149, de când sunt şi eu elevă la „Nicu Gane”. Curând îmi voi împacheta trăirile şi amintirile, luându-mi adio de la locul care m-a format. Mă bucur că pot trăi sentimentul apartenenţei la marea familie a găneştilor. Aici sunt promovate valorile, iar astfel performanţa este încurajată, numele şcolii aflându-se în topurile olimpiadelor naţionale şi internaţionale. Cu toate acestea, viaţa de elev nu-i perfectă, nereguli există ca peste tot şi nu pot fi ignorate. Dacă „şcoala e un cimitir al tinereţii” doar elevilor le rămâne să hotărască, educaţia este oricum pentru cei dispuşi să o primească.
Roxana Robescu-Cercel, clasa a XII-a E
Colegiul Naţional „Nicu Gane”
