100 de ani de la înfiinţarea Societăţii ”Mormintele Eroilor căzuţi în Război”

Prin Înaltul Decret-Lege nr. 4106 din 12 septembrie 1919, Regele Ferdinand recunoaşte calitatea de ”persoană morală” a Societăţii ”Mormintele Eroilor căzuţi în Război”. La data de 1 aprilie 1920 apare ”Cultul Eroilor Noştri”, o publicaţie editată de Societatea ”Mormintele Eroilor căzuţi în Război”, a cărei activitate este continuată astăzi de către Societatea Cultul Eroilor ”Regina Maria”.  Primul număr al publicaţiei a fost deschis cu un articol semnat de însăşi Regina Maria, preşedinta de onoare a societăţii, care prin cuvântul şi mai ales prin faptele sale a reuşit să dea un puternic suflu acţiunilor de cinstire a memoriei eroilor.

”În toate timpurile şi la toate popoarele, cultul morţilor a fost religia căreia i s-au închinat toţi, cei mari ca şi cei umili. Toţi am cinstit şi preamărit morţii, cu obiceiuri şi ritualuri păstrate cu evlavie pentru pomenirea celor duşi din viaţă. Din vremuri străbune, dintotdeauna, s-au ridicat monumente ca să se veşnicească numele morţilor, iar regii puternici clădeau din timpul vieţii morminte în care doreau să-şi afle odihna veşnică. În palatele regilor, ca şi în casele celor sărmani, se adună mulţimile ca să jelească pe cel plecat, după felul oamenilor de a gândi, totdeauna prea curând din lumea acestora. Puternicii lumii au fost aduşi totdeauna la locurile lor de odihnă cu mare pompă şi fală. Cei săraci sunt înmormântaţi mai simplu, dar şi în cea mai umilă colibă se dă morţilor cinstea cuvenită şi cei mai lipsiţi duc la biserică daruri şi pomeni în amintirea morţilor.

În vremea războiului, am întrebat o dată pe o bătrână cerşetoare ce aş putea să fac pentru ea şi mi-a răspuns că singura ei dorinţă era să-i dăruiesc grâu ca să poată face o colivă la biserică, pentru fiul ei, mort pentru patrie.

Cea mai mare cinste au avut-o întotdeauna cei morţi în luptă. Cât de mulţi au murit luptând în vremea noastră? A mai băut oare vreodată pământul atâta sânge? A mai primit oare vreodată în sânul său atâţia morţi? Mormintele de viteji sunt răspândite pe întregul pământ şi fiecare ţară îngrijeşte de mormintele ei. Cu pietate şi cu smerenie sunt cercetate locurile luptelor şi toţi se duc cu flori la mormintele vitejilor. Trebuie să ne unim şi noi să ne îngrijim de mormintele celor care şi-au dat viaţa ca ţara şi neamul lor să trăiască. Şi noi trebuie să înălţăm monumente în amintirea lor şi să zidim biserici în care se vor auzi rugile pentru odihna sufletelor lor. Mulţi au murit fără să ştie care va fi sfârşitul, dacă au biruit sau au fost învinşi. Corpurile lor tinere zac în pământ şi niciodată nu le vom mai putea spune că vitejiei lor datorăm biruinţa şi că ţara noastră este acum liberă şi mare!

Unii au murit când totul părea fără nădejde, când întunericul şi înfrângerea era cea din urmă viziune a lor pe pământ, alţii au căzut văzând razele biruinţei răsărind. Acum sunt morţi. Liniştea şi pacea îi acoperă, sunt despărţiţi de noi cu o graniţă pe care n-o putem trece, nu se mai împărtăşesc de bucuriile noastre. Ei nu mai pot povesti vitejiile lor şi glasurile lor nu se pot uni cu alte noastre în imnurile înălţate slavei! De aceea noi trebuie să povestim faptele lor, să săpăm numele lor sfinte în piatră veşnică, să facem din locurile lor de odihnă grădini cu flori, unde soarele să întârzie cu bucurie şi păsările să-şi cânte dulcele lor triluri.

În zilele cele mai grele ale războiului, când mulţi se îndoiau şi nu mai credeau, mă duceam printre mormintele celor viteji şi credincioşi, mă duceam să stau de vorbă cu ei şi să le făgăduiesc că voi apăra idealul pentru care au murit. Mormintele lor simple îmi dădeau curaj şi putere, spiritele lor păreau că sunt lângă mine şi că mă sprijină în clipele celor mai groaznice încercări.

Ei păreau că toţi aşteaptă ziua cea mare, de aceea mai mult ca niciodată simt datoria mea să vă chem să ne ajutaţi în această mare operă de iubire prin care vom dovedi recunoştinţa noastră pentru aceia care au murit ca idealul nostru să se împlinească şi să trăiască pentru veşnicie.

Lacrimile văduvelor, mamelor, orfanilor vor fi mai puţin amare când vom avea grijă de mormintele vitejilor.”

Maria, februarie 1920

Col. (rtg.) Neculai Niga, preşedintele Filialei Judeţene Cultul Eroilor ”Regina Maria” Suceava