Un artist fotograf sucevean: Dumitru Balint

Încă din secolul XX, fotografia a devenit a opta artă, făcută de artiști născuți cu talent, sensibilitate, inteligență și cu un ochi magic, pe care-l au cei marcați de destin. Născut în septembrie 1930 în comuna Șcheia, dar sucevean de aproape trei sferturi de veac, maestrul Balint, cunoscut de suceveni din anii 1950, când s-au înființat secțiile de fotografie ale cooperației meșteșugărești, a lucrat inginerește cu aparate foto care au tot evoluat, până la sistemul digital de acum, începând din Occidentul și America cea preafrumoasă, dar pe care încă n-o putem vizita, până în Japonia care concura cu celebrul aparat Leica al germanilor. Dumitru Balint are o colecție completă de aparate, procurate de el ca artist, afară de cele ale studioului unde-și făcea meseria. Are instantanee artistice și documentare ale Sucevei în evoluția ei din ultimii 75 de ani. De la linia ferată cu gara din zona Policlinicii, la toate clădirile din ultimele două sau chiar trei secole, ca să nu vorbim de cetățile și mănăstirile vechi de 5-6 secole.

Suceava a fost un loc de conviețuire a diferite etnii de-a lungul timpului. Din păcate, nu am avut și nu avem un sentiment colectiv de patriotism local. Puțini suceveni au fost, și în comunism, și înainte, și după, șefi care să cultive mândria de a fi sucevean. Noi avem un oraș comparabil, în plan emoțional, cu Salamina antică a grecilor. Cine mai știe cine a procurat bronzul și a turnat la IUPS bustul lui Eminescu? Se numea Nicolai Moscaliuc și a strâns, ducând cu plasa de pânză, bucăți de bronz din fabrici, din gospodăriile sucevenilor, într-o cameră în care funcționa o filială de partid. Bustul s-a turnat după cel în ghips al sculptorului Ion Cârdei, aflat acum la Colegiul „Mihai Eminescu”. Suceava merită o străduță cu numele lui Nicolai Moscaliuc, dispărut cu 15 ani în urmă.

Dar Suceava, pentru a nu uita iarăși, căci uită repede, ar trebui să boteze o altă stradă cu numele artistului fotograf Dumitru Balint. Ajuns la o vârstă aparent înaintată, dar cu mintea și talentul potențate de ani, Dumitru Balint dorește să lase într-o cameră din Suceava, la o instituție culturală, valoroasa colecție de aparate și fotografii. Pictorii suceveni i-ar putea face o retrospectivă în micul spațiu pe care-l au. Averea spirituală și materială a maestrului poate fi vândută la un muzeu din București, unde nu se pune problema unei firești recompense bănești. Muzeul sucevean, o spun cu dragoste colegială, nu-l mai recunosc cu stema hrăpărețului Imperiu Austriac. Soluția ar putea fi la Casa meșterilor populari. Birocrația poate fi învinsă dacă apare un patriot sucevean care are atribuții de decizie.