Povestea unei Campioane sau argument pentru practicarea sportului de către generația tânără

Autor:

conf. univ. dr. Elisabeta R. ROȘCA

UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

Atleta Liliana Năstase s-a născut la 1 august 1962 într-o familie numeroasă, cu patru copii, în localitatea Vânju Mare, tatăl, militar de carieră, imprimând personalității viitoarei sportive atributele autodisciplinei, care i-au fost de mare folos în activitatea care urma să o conducă spre marea performanță în sport. De la mama a moștenit răbdarea și credința. Ambițioasă și tenace, a vrut să se afirme și să iasă în evidență, la început în familie, pentru a dobândi afecțiunea și laudele părinților și, mai târziu, după ani de muncă și sacrificii, pentru a culege laurii și trofeele sportive.

Într-o zi a plecat la joacă, împreună cu prietenele din cartier, către Stadionul „Dunărea” din Galați, unde a fost fascinată și uimită de spațiul în care se întreceau mai mulți copii, mici și mari și, fără să ezite, s-a alăturat grupului de fetițe, ce e drept mai mici, care se antrenau pe Stadion. Nu știa atunci că făcuse pasul către o carieră de aur în atletismul românesc și mondial. Antrenorul nu a remarcat-o, la început, fiind mai mare ca vârstă și, aparent, neavând dotări speciale. Într-o zi, grupul de copii și antrenorul au plecat în tabără, iar Liliana Năstase a rămas acasă. Ambițioasă și simțind că poate, a mers în fiecare zi la Stadion, făcându-și cu conștiinciozitate lecțiile de atletism învățate cu antrenorul. Când s-a întors din tabără, acesta a observat transformarea de formă fizică a Lilianei Năstase, aceasta fiind prima la toate probele testate: era cea mai rapidă la viteză, cea mai îndemânatecă la garduri și sărituri, iar la cros a câștigat Concursul din oraș.

A sosit și ziua Campionatului Național de Juniori din anul 1978, care se desfășura la Constanța, unde Liliana Năstase a participat pentru că una dintre sportive s-a accidentat înaintea concursului și echipa trebuia să fie completă. Dar, surpriză pentru antrenor: deși nu era considerată cu șansă la medalie, Liliana Năstase a obținut prima ei medalie (de bronz) și totodată a declanșat intuiția antrenorului că are potențial de campioană.

Întorși la Galați, antrenorul și sportiva au reluat antrenamentele, ușor dintr-o altă perspectivă, lucrându-se mult la perfecționarea tehnicii de alergare și sărituri, iar în scurt timp rezultatele au început să se vadă: în anul 1980, Liliana Năstase a devenit campioană națională la pentatlon și a intrat în lotul României de atletism, cu care a participat la Campionatul Balcanic de la Salonic, unde a câștigat medalia de argint, prima medalie internațională a atletei.

Au urmat ani de pregătire și participări la competiții interne și internaționale, în care Liliana Năstase a fost de 23 de ori campioana României la heptatlon și 100 metri garduri; multiplă campioană balcanică la 100 m.g. și la heptatlon (Stara Zagora - 1985); campioană mondială universitară la heptatlon (Zagreb – 1987); câștigătoarea Cupei Europei la heptatlon (Viena – 1989); vicecampioană mondială la heptatlon (Tokio - 1991); campioană europeană de sală la pentatlon (Genova – 1992); campioană mondială de sală la pentatlon (Toronto - 1993). Liliana Năstase a participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Barcelona, Atlanta, Sydney), cel mai bun rezultat obținut fiind locul patru la heptatlon, în anul 1992. Recorduri: de 2 ori recordul mondial de sală la pentatlon (Berlin – 1991 și București - 1992); de 16 ori recordul României la heptatlon; deține și în prezent recordul de Stadion la Trento, Desenzano Brescia și Götzis.

Am încercat să facem o statistică a resurselor ce au stat la baza acestor rezultate și Liliana Năstase mărturisește că în spatele lor sunt 20 de ani de muncă și sacrificii, reprezentând peste 100 km de alergare în fiecare lună pentru dezvoltarea rezistenței, tone de haltere ridicate pentru dezvoltarea forței, mii de sărituri pentru detentă și nenumărate aruncări cu mingea medicinală și cu greutatea. Toate acestea pentru același scop, ca cel din copilărie, de a se afirma, de a ieși în evidență, dar de data aceasta la o altă scară: pentru a fi cea mai rapidă și cea mai puternică atletă, pentru a ține piept și a le întrece pe sportivele din America, Germania, Franța sau Italia, care aveau poate condiții de pregătire și refacere cu mult mai bune decât Liliana Năstase.

După JO de la Sydney, la 38 de ani, Liliana Năstase s-a retras din activitatea competițională ca atletă și a devenit antrenoare. Ca și în cariera de sportivă și în cea de antrenoare a început cu copii, mici și mari, cărora le-a împărtășit din tainele sportului, încurajându-i la bine și la greu.

Ca și în cariera de sportivă și în cea de antrenoare a avut parte de mari provocări: în anul 2001, atleta Ionela Târlea a solicitat-o să îi fie antrenoare și, ne mărturisește Liliana Năstase, nu a fost deloc ușor să ia o decizie, pentru că Ionela Târlea era deja campioană europeană și mondială la 400 m.g. și 200 metri plat, deci, consideră atleta, un bun național al României, care o obliga la rezultate mai bune sau măcar la același nivel. Au hotărât că vor face echipă, antrenoare – sportivă, și au reușit: în anul 2002, Ionela Târlea era campioană europeană la 400 m.g., la München, în 2003 ocupa locul 4 la CM la 400 m.g., în 2004 câștiga bronzul cu echipa la ștafetă 400 m și locul 4 la 400 m.g la CM și, cel mai bun rezultat, argintul la 400 m.g., la JO de la Atena.

Liliana Năstase a reușit performanțe la campionate naționale, balcaniade, Cupa Europei și cu alți atleți din România, cum ar fi: Alina Munteanu (100 m), Ștefan Adrian (200 m), Sorin Drăghici (110 m garduri), Roman Răzvan (decatlon) și alții.

În prezent își continuă activitatea de antrenoare și speră să retrăiască sentimentele și emoțiile unei medalii la Olimpiadă, prin sportivii cu care lucrează.

În final, am întrebat-o pe Campioana mondială Liliana Năstase: „De ce sport?” și răspunsul a fost cu adevărat un argument pentru generațiile tinere, dornice de exemple și modele demne de urmat: „Pentru că nimic nu egalează unicitatea sentimentului pe care îl ai când te afli pe ultima treaptă a podiumului, când auzi imnul țării tale și te înalți odată cu înălțarea drapelului. Atunci simți cu adevărat că a meritat tot eforul și sacrificiile și că o poți lua de la capăt”. Ne-am spus în sinea noastră: „Povești. Dar povești de campioană adevărată. Deci, adevărate.”

Am considerat povestea atletei Liliana Năstase o lecție de disciplină, voință, tenacitate, dăruire și perseverență, care merită a fi cunoscută și urmată.