Omagiu la un secol de istorie trăită

Alături de colegii mei de generaţie şi de toţi acei care l-au ascultat cândva din băncile şcolii, aducem azi un cald omagiu de recunoştinţă, admiraţie şi dragoste profesorului nostru de istorie Ioan Andreşel din Gura Humorului.

Dăruit cărţii şi istoriei neamului, într-un limbaj cu plăcut accent ardelenesc, de o blândeţe evidentă, zâmbea şi când nu ştiam bine răspunsul întrebărilor.

Cu pas rar şi uşor, intrând în clasă, ne însenina, ziua, când, tot zâmbind ne răspundea la salut.

Aşa l-au luat cu ei cei plecaţi şi tot aşa îl păstrăm şi noi, cei încă prezenţi.

Ardelean de origine „a văzut lumina zilei tocmai peste Carpaţi, la 7 oct 1911. Şi-a petrecut copilăria în atmosfera Primului Război Mondial, martor al Marii Uniri de la 1 dec 1918. Poate tocmai de aceea l-a chemat ISTORIA, ca după terminarea Liceului G. Coşbuc din Năsăud, să urmeze cursurile Facultăţii de Istorie-geografie de la Cluj.

A cunoscut din plin perioada interbelică, tulbure şi tensionată din Ardeal, despre care ne vorbea adesea.

În cel de-al Doilea Război Mondial ca ofiţer în rezervă, a fost chemat prin ordin, ca atâtea mii de români, la război pentru Eliberarea Ţării. A luptat pe frontul de Vest, apărându-şi Ardealul, fiind şi decorat pentru faptele sale de arme.

În 1948 a fost repartizat ca profesor de istorie la Şcoala Normală, viitorul Liceu Pedagogic din Gura Humorului, unde şi-a întemeiat şi o familie.

Provenind din părinţi înstăriţi, aşa zişii chiaburi, a avut „şansa” de a fi sub lupa regimului de ocupaţie. Nu a durat prea mult şi „informatorii” l-au turnat ca fiind nemulţumit de politica din ţară.

A fost arestat pe 2 februarie 1957 şi condamnat de către Tribunalul Militar Iaşi la 15 ani muncă silnică şi opt ani degradare civică. Învinuirile aduse: „Crima de uneltire contra orânduirii sociale”, ascultarea posturilor de radio imperialiste (inclusiv Europa Liberă !), comentarii duşmănoase la adresa regimului şi … „educaţie naţionalist – şovină” în şcoală.

A trăit 2656 de zile (şapte ani) de calvar. Purtat prin toate închisorile vremii, a răbdat violenţa unor anchetatori cruzi şi primitivi, a răbdat foamea, frigul şi izolarea, dar a supravieţuit, având un fond moral sănătos şi o puternică credinţă creştină.

Ca elevă a Liceului Pedagogic, împreună cu dragii mei colegi de clasă i-am rămas pentru totdeauna recunoscători şi datori domnului profesor Andreşel Ioan, care a înţeles că noi veneam dintr-o copilărie fără Feți-frumoși şi fără Zâne bune, ci cu miros de praf de puşcă şi praf de ruine.

De aceea, probabil, ne-a făcut şi o nevisată favoare.

Ne-a oferit onorabile ranguri istorice la Domnia Moldovei! Fiind un mare iubitor de cultură şi artă, îmbina literatura cu istoria. A pus cu noi în scenă drama istorică „Apus de Soare” de B. Ştefănescu Delavrancea.

Mie, doar nepoată a cuiva de la ţară, căreia războiul i-a ucis părinţii şi copilăria, mi-a încredinţat rolul Doamnei Maria, soţia lui Ştefan cel Mare! Acele roluri interpretate de noi, ne-au marcat şi ne-au dat puterea de a parcurge drumul în toţi anii care au urmat.

Nu numai lecţii de istorie, de cultură, de etică şi de patriotism ne-a dat domnul profesor Andreşel.

Ne oferă şi azi, la cei 100 de ani, o biografie istorică de adevărat român.

Nu mulţi foşti elevi au şansa de a-şi sărbători discipolii la 100 de ani. Nu mulţi dascăli ajung la această vârstă, chiar netrecând prin toate furtunile istoriei.

De aceea, în acest miez de toamnă (a naturii şi vârstei noastre), venim cu toate florile anotimpurilor să ne exprimăm recunoştinţa, iubirea şi admiraţia, dorindu-vă sănătate şi pace sufletească, Domnule profesor Andreşel Ioan!

eleva dv., Viorica Lavric (fostă Mihalaş)