Indiferent de limba în care au creat, scriitorii a căror operă este pătrunsă de un mare umanism, rămân o prezenţă constantă în conştiinţa literară. Chiar dacă uneori se întâmplă să treacă în penumbră pentru scurt timp, nu este mai puţin adevărat că în perioada următoare revin în atenţia cititorilor de literatură cu o putere de impresionare mult mai mare. Aproape toţi marii scriitori au suportat acest regim, explicabil psihologic şi estetic şi tot astfel a fost şi destinul cunoscutei scriitoare ucrainene Olga Kobylianska. După apariţia, la începutul secolului XX, a marelui său roman despre ţărani, „Pământul”, când opera este mult comentată şi apreciată de către cei mai de seamă scriitori ai vremii (Lesia Ucrainca), scriitoarea trece, în deceniile următoare, în plan secund, pentru ca, după cel de-al II-lea război mondial, opera şi figura ei să cunoască o nouă tinereţe. La Cernăuţi se înfiinţează Muzeul „Olga Kobylianska”, Opera şi o stradă din acelaşi oraş primeşte numele ei. După ce Ucraina şi-a dobândit independenţa, locul ocupat de opera acesteia în istoria literară a ţării sale este de prim ordin. Numai astfel putem explica marele număr de simpozioane literare din Ucraina şi Bucovina dedicate operei sale.

La 11 decembrie 2008, primăria oraşului Gura Humorului, în parteneriat cu Consulatul General al Ucrainei la Suceava, a organizat o expoziţie comemorativă „Olga Kobylianska” la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, în care au fost expuse şi obiecte ale scriitoarei Olga Kobylianska, obiecte proprietate a subsemnatului.

Scriitoarea s-a născut în 1863, în oraşul Gura Humorului aflat sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar. După un timp, familia sa se mută la Suceava, unde, graţie relaţiilor care se stabilesc între membrii unei anumite confesiuni religioase, în cazul de faţă cea greco-catolică, nou veniţii au intrat în legătură cu parohul decan greco-catolic de la biserica „Sf. Înviere”, Nicolae Ustianovici. Aici, în fosta Cetate de Scaun a Moldovei, tânăra, distinsa şi frumoasa domnişoară, înzestrată cu o memorie muzicală deosebită, învaţă să cânte la pian şi, este foarte posibil, ca la îndemnul scriitorului Nicolae Ustianovici să scrie în limba ucraineană „foarte frumoasă şi în acelaşi timp şi foarte armonioasă”, după cum a afirmat în cartea sa „Istoria literaturii ruseşti” Louis Leger.

Peste ani, fructul acestor stăruinţe se va concretiza într-o seamă de povestiri, cum sunt „Fiica ţarului”, „Ţăranul”, „La Sfântul Ioan”, „Omul”, „Crăiasa”, Peste punte”, „Valse melancolique”, „Soartă sau libertate”, etc..

Din mărturiile rămase de atunci şi cunoscute de la parohul Modest Grădinariu, am aflat că la nunta fiicei lui Nicolae Ustianovici, Olga Kobylianska a cântat „în cinstea miresei” acompaniindu-se la pian cântecul popular ucrainean „Maricica” şi un alt cântec scris şi compus de însuşi Nicolae Ustianovici, „Verhovyna”. Se spune că impresionat de talentul ei, Eminescu ar fi felicitat-o, sărutând-o.

Ulterior, câteva din obiectele rămase de la Ustianovici (lustra de bronz şi porţelan cu lumânări, tablouri, icoane, cărţi religioase, pendula, etc..) au fost cumpărate de mine de la parohul Modest Grădinariu, întrucât casa parohială urma să fie demolată, iar eu doream să păstrez aceste lucruri, purtătoare de amintiri atât de preţioase nu numai pentru ucraineni, ci şi pentru români.

De asemenea, în Ipoteştii Sucevei, un sat în care majoritatea locuitorilor sunt ucraineni, Olga Kobylianska a luat legătura cu directorul şcolii, Ioan Lupu, pentru a cunoaşte mai bine împrejurimile acestuia. De atunci datează, probabil, prietenia dintre cei doi. Astfel au ajuns în posesia familiei Lupu mai multe obiecte ale Olgăi Kobylianska: o cărticică de rugăciuni din 1911, o poşetă din argint în care era purtată şi această cărticică, un brâu de argint lucrat în filigran, ochelari de chihlimbar cu mâner, o călimară de argint cu un obiect în care se ţinea cenuşa şi cu o tavă pe care erau aşezate aceste obiecte, un purificator metalic, un ciocan, o foarfecă de stins lumânări, o sonerie împodobită cu figuri antice şi Cartea Sfinţilor din sec. al XVII-lea, scrisă în slavonă în greutate de peste 6 kilograme. Mărturisim cu toată responsabilitatea şi respectul pe care îl datorăm înaintaşilor că aceste informaţii le-am obţinut eu însumi de la directorul şcolii din Ipoteşti Suceava, Ioan Lupu, şi profesorul Ion Sbiera de la Liceul de Fete „Doamna Maria” Suceava.

Trebuie să adaug că ceasul de buzunar cu o temă biblică cu lanţ de argint şi cu o cruciuliţă de aur cu pietricele preţioase provine de la Ion Sbiera, şi nu de la Ioan Lupu. După spusele acestuia, ceasul ar fi fost dăruit de Olga Kobylianska scriitorului Nicolae Ustianovici, preotul şi decanul greco-catolic în casa căruia a poposit de mai multe ori. De la Ustianovici ceasul trece în posesia lui Ştefan Dracinschi, directorul Obergymnasiului din Suceava, iar după moartea acestuia ajunge la nepotul său, Ion Sbiera, de unde l-am recuperat în schimbul unor mărci poştale de valoare.

După toate încredinţările pe care le-am primit de la preşedintele UUR, deputatul Ştefan Buciuta, sperăm să ni se ofere cel puţin o cameră în sediul UUR – ţinutul Bucovina pentru a organiza un Muzeu „Olga Kobylianska” şi la Suceava.

Mai sperăm că vom fi ajutaţi în această acţiune a noastră şi de Consulatul General al Ucrainei la Suceava.

Numai astfel, vom păstra vie memoria acelora prin opera cărora continuăm şi noi să trăim şi să ne amintim de străbunii noştri.

Prof. Ştefan HRENIUC

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Comemorarea Olgăi Kobylianska.

Comentarii