Narcis SIRETEANU

Revista „Rolling Stone” a scos pe piaţă, luna asta, un număr de colecţie, dedicat fenomenului „groupies”. E vorba despre acele tinerele - obligatoriu frumoase, uneori adolescente şi provenite din familii foarte bune - care însoţeau formaţii mari de rock în turnee.

Scopul: unul artistic, de ordin muzical, dar şi artistic sexual. Se combinau cu toţi. Pe rând, iar cele mai grăbite îi luau pe toţi deodată. Nu iertau pe nimeni. Nici pe cei de la Alice Cooper, nici pe dezaxaţii de la Led Zeppelin, nici pe domnii de la Eagles, nici pe zăpăciţii de la Van Halen. Şi nici pe Mick Jagger, evident, care nu putea lipsi de la petrecere.

Acesta era fixul fetelor groupies. Acesta era crezul lor în viaţă. Să-şi completeze un CV sexual remarcabil, cu care să se poată da mari în faţa fetelor. Cine îl prindea de mădular pe Jimmy Page, avea impresia că l-a prins pe Dumnezeu.

Să ne înţelegem. Erau anii ‘70. Trăsăturile feminismului începeau să se contureze. Muzica rock însemna răzvrătire, însemna sex, însemna să tragi din iarbă până te ia cu ambulanţa. Rockul însemna putere. Şi mai trebuie să admitem că fetele erau oricum cu mult deasupra nepoatelor de azi, care îşi fac un ideal din a se combina cu fotbalişti.

Se întâmpla ca aceste paraşute de consum muzical să rămână cu burta la gură. Unele avortau, altele năşteau. Astfel a venit pe lume actriţa Liv Tyler, de exemplu. Maică-sa nici nu ştia care e tatăl. Până la urmă, s-a stabilit că e Steve Tyler, de la formaţia Aerosmith. Frumuşică şi deşteaptă, Liv Tyler se mândreşte azi că are mai mulţi taţi. Noi, cei de rând, avem doar unul. Cel puţin asta ştim.

Alte groupies au cochetat cu nemurirea în alt fel: şi-au publicat memoriile. Este cazul Pamelei des Barres, cea care şi-a povestit cariera sexuală cu toţi depravaţii din muzica rock.

Târfuliţele groupies au inspirat filme, cărţi şi cântece. Vă recomand pe YouTube „Fox on the run”, cântat de grupul The Sweet.