Narcis SIRETEANU

Am avut mari emoţii în zilele acestea şi mai am încă, gândindu-mă că nefericitul Cărtărescu îşi va pierde minţile şi va face o prostie mare cât el. Într-adevăr, atribuirea Nobelului literar lui Bobiţă Dylan, el a luat-o ca pe o ofensă la propria persoană. Ce obrăznicie, auzi matale! În loc să-i deie lui trofeul, să i-l deie americanului creţ la păr şi melodios la chitară şi muzicuţă.

În România, nu e premiu pe care să nu-l ia Mircică al nost’. Acuşi va lua şi premiul de la „Galele Timpului”, sforile sunt deja trase. Pe plan internaţional, graţie echipei de securişti care-l împinge din spate, iarăşi culege ca un cosaş harnic o recoltă bogată. Hambarul îi e plin de premii.

Doar cu Nobelul i se înfundă. Nobelul e ca o gagică frumoasă, dar capricioasă, care rămâne ţeapănă la preludiile lui. De necaz, Cărtărescu îşi aşază testiculele pe o nicovală şi le pocneşte cu un ciocan. Asta nu mai e viaţă!

Că premierea lui Bobiţă cu Nobelul literar e nepotrivită, se vede clar ca lumina zilei. Poet, chitarist şi gurist pălit de geniu taman în moalele capului, Dylan - pe numele său din buletin Robert Zimmerman -, se dă scriitor, dar nu e. E cântăreţ de geniu, chiar dacă are o voce care te zgârâie pe nervi, dar nu şi poet. Până şi Adrian Păunescu are versuri mai reuşite.

Dar mă bucur că a fost premiat. Altfel, nu l-aş fi văzut pe Cărtărescu gata să pleznească la rânză. Las’ să vadă şi el ce simt ceilalţi scriitori români, când apare unul fără valoare, dar extraordinar de pilos.

Să mai amintim că Bobiţă Dylan este evreu şi că şi-a luat pseudonimul de la poetul galez Dylan Thomas. O pleaşcă de pseudonim, fiindcă abia ăla era poet în adevăratul sens al cuvântului, posesor al unei faime violente, agonisite însă mai mult prin cârciumi, decât prin biblioteci.

Dylan Thomas era un poet adevărat. Bobiţă Dylan, nu. Cărtărescu, nici atât. Mai curând Păunescu.