Narcis SIRETEANU

Mă uit câteodată la televizor pe canalul Wild şi rămân impresionat de regia de la ritualurile de împerechere ale diferitelor specii de animale. Dar dacă răsfoiesc presa ultimilor 25 de ani apoi, pot admira ritualurile de împerechere din campaniile electorale din România.

Teribil mai seamănă între ele cele două. Cu diferenţa că animalele tot mai au nişte reguli. Există unele care îşi aleg un singur partener pentru toată viaţa. Pe când în lumea noastră politică, fiecare a făcut-o cu fiecare. PNL cu PSD, PDL cu PNL, PRM cu PSD... Desfrâuri demne de marile producţii porno. Numai electoratul, săracul, a rămas din ce în ce mai frigid, până a ajuns aproape sloi de gheaţă.

Dar apropo de alegeri, să vă povestesc o întâmplare de la localele de acum câţiva ani, pe care şi acum oamenii o mai pomenesc. Într-o comună din zona Moldovei a fost ales pentru funcţia de primar un candidat care decedase în dimineaţa scrutinului. Chiar aşa: omul zăcea lat pe năsălie încă de la primul cântat al cocoşilor, cu lumânarea postată corespunzător la căpătâi; dar, în ciuda acestui mic impediment, oamenii din sat continuau să-l voteze înfocat, încredinţaţi fiind că fac alegerea cea mai potrivită.

Până la urmă, scrutinul a fost refăcut, dar eu cred că răposatul a fost victima unei nedreptăţi. Deşi mort, el ar fi trebuit să depună jurământul şi să-şi intre imediat în pâine, fiindcă abia el reprezintă primarul român ideal. Dacă, vorbind în sens figurat, mai toţi primarii sunt morţi în timpul mandatelor, nu văd de ce este discriminat un primar mort în sensul cel mai propriu al cuvântului.

În plus, să fim de acord că un primar mort prezintă nenumărate avantaje faţă de unul viu: primarul mort nu poate truca licitaţii, nu-şi poate aduce neamurile în primărie sau în instituţiile subordonate primăriei, nu poate încasa mită, nu poate avea amante în afara doamnei cu coasa... Şi multe, foarte multe altele.