Narcis SIRETEANU

Scriitorii români sunt nişte lingăi respingători ai personagiilor aflate vremelnic la puterea centrală şi locală. Au dovedit-o Arghezi & Beniuc cu Gheorghiu-Dej, au dovedit-o Păunescu & Vadim cu Ceauşescu, au dovedit-o Liiceanu, Cărtărescu & Patapievici cu un scandalagiu de bodegă ca Băsescu.

Această coloană vertebrală nepermis de flexibilă în faţa puterii ascunde, sub bolta ei, trocuri pur negustoreşti. Purtătorii condeiului, care ar trebui să fie în societate modele demne de urmat, primesc avantaje considerabile pentru poziţia lor de ghiocei umili. Primesc funcţii de directori şi ambasadori, primesc saci cu bani pentru ei şi rubedenii.

Şi totuşi, cum ar trebui să se comporte un scriitor adevărat? A spus-o vestitul prozator sârbo-francez Danilo Kiš, în anul 1984, la „Congresul internaţional al scriitorilor” de la Atena, pe tema „Scriitorul şi puterea”. În luarea sa de cuvânt, Kiš a punctat coordonatele codului moral, după care trebuie să se conducă ăl ales de zei pentru a ţine condeiul în mână.

Spicuim din discursul său: „Îndoieşte-te de ideologiile şi prinţii la putere. Ţine-te la distanţă de prinţi. Premiile pe care ţi le oferă prinţii acceptă-le cu indiferenţă, dar să nu faci nimic pentru a le merita. Să nu fii servil, fiindcă prinţii te vor confunda cu portarul. Nu te umfla în pene, căci vei semăna cu portarul prinţilor.”

Deja îl avem în faţă pe mojicul Băsescu, întâmpinat de portarii săi Liiceanu, Patapievici şi Cărtărescu. Ah, şi de al patrulea portar, Pleşu.

Continuă Kiš: „Nu te plasa alături de putere şi de prinţi, pentru că tu eşti deasupra lor. Să nu faci servicii prinţilor şi celor puternici. Să nu ceri ca aceştia să-ţi facă servicii.”

Aici e durerea. Dacă nu ceri servicii, ce sens mai are linguşeala?

„Să nu scrii osanale, căci te vei căi. Să nu te asociezi cu nimeni: scriitorul este singur. Când petrecerea este generală, nu sunt motive să iei parte şi tu.”

Scriitori în ţara noastră avem destui. Că ei nu contează o dovedeşte că nu-i citeşte nici dracul.