Narcis SIRETEANU

Şarlatanii şi escrocii iubesc mult mai tare viaţa decât oamenii cuminţi, în banca lor. Pentru ei, viaţa e o lămâie demnă de stors până la ultima picătură. Scrupulele sunt pentru fraieri, zic ei. Ştiinţa de a-i trage pe ceilalţi în piept dovedeşte, la cei care o posedă, o vitalitate fără de care nu ar exista noţiunea de conducător la scară mare.

Pe baza acestui raţionament simplu, nu trebuie să ne mire că la şefia statelor ajung toţi şnapanii, care devin la finele mandatului clienţi perfecţi ai închisorilor. Conducătorii statelor fac surfing pe valuri infracţionale. Berlusconi e un exemplu european perfect. Doar vârsta l-a scăpat de pripon. Că veni vorba, ciudată legislaţie mai au şi italienii! Adică Berlusconi nu a fost prea bătrân pentru postul de premier, dar e prea bătrân pentru postul de puşcăriaş!

Ultimul exemplu vine dinspre colega noastră întru latinitate Franţa. Sarkozy are şi el de înfruntat acuzaţii grave, începând cu aceea de trafic de arme. Ce caraghios e şi omul ăsta, cu faţa lui de Pinocchio care se ia prea în serios! Pare o replică, peste Ocean şi peste timp, a lui John Kennedy, fostul prezident american. La fel ca John Kennedy cel iubăreţ cu Marilyn Monroe, s-a cuplat şi Sarkozy cu o nimfomană internaţională, mai înaltă decât el cu zece centimetri, cu care şi-a făcut de cap într-un mod imatur şi antiprezidenţial.

Nu mi-ar fi atât de antipatic Sarkozy, dacă nu s-ar fi dat în stambă cu soţia, în ochiul lumii, de parcă ar fi vrut să spună „Ia uitaţi-vă la mine, cât mi-s de gagicar!”. Ar fi putut să se destindă cu Carla lui de o manieră discretă şi raţională, fiindcă Franţa a fost şi este zbuciumată de multe şi încurcate probleme, iar un preşedinte cu gândul şi fapta doar la zbenguială e în dezacord cu starea naţiunii. Se vede acum că nu avea gândul doar la zbenguială.

E o vorbă veche: dacă Parisul face gripă, Bucureştiul tuşeşte. Restul îl înţelegeţi dumneavoastră cu uşurinţă.

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.