Acuşi-acuşi, la începutul lunii mai, se vor rotunji şase ani de când Octavian Paler şi-a ştampilat paşaportul, pentru a trece la cele veşnice. V-a plăcut individul Paler sau, poate, scriitorul Paler? Ori şi unul, şi celălalt?
Mie, o spun cu toată francheţea, nu mi-a plăcut deloc nici individul, nici scriitorul, deşi cred că iar o să mi-i ridic pe unii în cap, care or să mă înjure cum o să le vină.
Paler era, în opinia mea, un teribilist bătrân, care-şi ascundea sub o crustă filozofică păcatele tinereţii. Nu stătuse degeaba, adunase multe păcate ca tânăr şi adult. Să amintim doar că a condus şi ticăloşit ziarul „România liberă” (între 1970 şi 1983), şi a pupat cururi cu hemoroizi mari cât ouăle de curcă sau de curcan.
Câteodată, surprindeam în scrisul lui Paler cum bătea câmpii rău de tot, numai pentru a o face pe interesantul. De exemplu, când lua apărarea unei barbarii cum e corida, susţinând că există un substrat erotic în acest spectacol realmente oribil.
În altă parte a operei sale (ca să fiu mai precis, în cartea „Un muzeu în labirint”), Paler vorbea despre zădărnicia contabilităţii lui Don Juan, care se fălea cu cele 1.003 femei trase în ţepuşa sa de incurabil donator de spermă. Scriitorul se declara fericit, pentru că descoperise unde e ascunsă tragedia eroului. Ia să auzim şi noi de ce, în opinia lui Paler, era şucărit de moarte Don Juan. Pentru că aflase că ”1003 femei înseamnă infinit mai puţin decât una singură, iar iubiri nu înseamnă iubire.”
Băi, frate, ce psihologie fină! La fel de fină cum scria colega mea de bancă din clasa a noua, în jurnalul ei intim. Băi maestre, păcat că nu mai eşti tânăr şi viu! Că ţi-aş recomanda ceea ce oricare bărbat sănătos de pe pământ ţi-ar recomanda: „fii matale bogat cu o singură muiere alături toată viaţa, şi lasă-i pe nefericiţii ca noi cu 1.003 femei de căciulă, care înseamnă infinit mai puţin decât una singură. Şi cu iubirile care, însumate, nu înseamnă iubire.”
Bombalăule care ai fost!
(11 apr 2013, 11:11:39
E usor, pentru noi romanii, sa condamnam pe altii, dinaintea noastra, tot romani, fara a ne gandi daca, in locul lor, noi am fi fost mai buni. "Erotismul" uciderii taurilor pe stadioane e o opinie discutabila, mai mult decat excentrica. Sa-i dam cu toporul in cap lui Octavian Paler. E simplu, mai ales ca "individul" a... obtinut pasaport nebiometric catre lumea cealalta (mai toleranta, se vede, decat Schengen). Ce s-ar fi intamplat daca in locul romanului Paler, sustinator al "erotismului" udator de "cojones" si de creiere deja spalate ar fi fost un spaniol "meserias", bogat, inconjurat de multe, multe k.u.r.-uri placute, dar goale, ca creieru'? (Cacofonie strict intentionata, mai sa scriu legat.) Tot gogomanie ar fi fost? Sau, ar fi fost considerat "baiat de baiat, de cartier, de-al nostru" desi e... de-al altora? Mai exista curaj de critica? Mai era "bombalau" ala, inconjurat de 1003 dive cu fund, dar fara creier? Insa morala e simpla: romanul plateste. Spaniolii fac corida, guvernul face cartile, ospatarul umple paharele, la GoldenSpritz, dar, in cele din urma, romanul plateste. Acelasi "pamflet", spus de unu' "de-al nostru", e lozinca, e crez, e poem, e doctrina politico-economica. Spus de "ailalti", e... gogomanie.