Narcis SIRETEANU

Nu îi înţeleg pe colecţionarii de artă, şi pace. În cazul maniei lor, dictează doar instinctul de proprietate. Altfel, de ce ar ţine neapărat ca un tablou sau o sculptură semnată de un autor celebru - sau în curs de-a deveni celebru - să stea la ei, în loc de a le lăsa într-un mare muzeu, unde să poată bucura sute de mii, chiar milioane de vizitatori.

Mai sunt şi alţi colecţionari, mai perverşi ca aceia peocupaţi de artă. Psihologia acestora merge spre ţarcul încăpător al patologicului, ei făcând grămăjoare şi mormane din obiectele care au aparţinut celebrităţilor. Aşa este de pildă sonatul care a plătit la licitaţie 5,6 milioane de dolari pe rochia îmbrăcată de Marilyn Monroe, în filmul „Şapte ani de căsnicie”, regizat de Billy Wilder.

E vorba de rochia aceea poznaşă, care se ridică şi îi dezveleşte cracii blondinei săltăreţe, când suflă de dedesubt un curent de aer subteran. E de presupus că rochia mai păstrează amintirea unui iz subţire al celebrei păsărici frecventate de un preşedinte american, un procuror general al Americii şi o grămadă de mafioţi. Dar, ca să plăteşti 5,6 milioane de dolari pe aşa ceva, necesită o internare pe termen lung la cel mai sigur ospiciu.

Se merge însă şi mai departe cu colecţiile, deşi e greu de crezut că poate exista un „mai departe” la cele povestite anterior. Rochiile ca rochiile, pantofii ca pantofii, cerceii ca cerceii... Dar s-au vândut – culmea, tot la licitaţie - crâmpeie din gunoiul menajer azvârlit la pubelă de unele actriţe celebre. Gunoiul cuprindea o conservă goală pentru câini, o periuţă de dinţi folosită, câteva beţigaşe pentru desfundat conductele urechilor, o cutie de cola, nişte şosete rupte...

O lume bolnavă la etajul superior, în aşa ceva trăim, dacă se mai îndoia cineva. Să pândeşti pubela vedetelor, pentru a scoate apoi conţinutul la licitaţie. Dar poate că asta se înţelege prin „reciclarea gunoiului menajer”. 

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.