Narcis SIRETEANU

Eram într-un bar, când cu meciul dintre „Steaua” Bucureşti şi „Ajax” Amsterdam. Mă găseam în atmosfera aceea faină, cu spumegări de bere şi entuziasm, când fotbalul nu e decât un cald pretext pentru ca oamenii să fraternizeze pe săturate. Prin nu ştiu care minut al partidei, când un fotbalist bucureştan a dat-o în bară, un telespectator de la bar a simţit nevoia să arunce cu ceva de pământ. A ales pentru asta telefonul meu. Dar eu tot nu m-am supărat, fiindcă dacă eram un supărăcios, stăteam acasă.

Ideea este că meciul s-a terminat cu frumoasa performanţă a Stelei, iar la sfârşit un ziarist sportiv l-a invitat pe patronul Becali să comenteze, în direct la televiziune. Iar ăstuia atâta i-a trebuit, aruncându-se în oala unui delir unde erau amestecate şuturi şi cornere, cu duhul sfânt, Isus Christos şi fecioara Maria.

În timp ce-şi deşerta sacul cu enormităţi, îşi tot arăta icoanele şi crucile pe care le poartă mereu cu sine, zicând că Dumnezeu i-a pedepsit pe olandezi, fiindcă trag droguri pe nară şi au gagici goale în vitrine, la Amsterdam. Spre deosebire de Bucureşti, unde drogurile şi gagicile nu stau în vitrine, ci mai la dos, chestie care pe Dumnezeu îl încântă.

Toţi chefliii din jurul meu au rămas muţi, evaporându-li-se entuziasmul cât ai zici „be-ca-li”. Un băutor de bere a zis:

- Dacă Dumnezeu există, trebuie să-l trăsnească acum, chiar acum, pe imbecilul ăsta scârbos, care face creaţia divină de baftă!

Lucru care, desigur, nu s-a întâmplat. Dimpotrivă, lui Becali îi merge bine, tot mai bine, saltă triumfător din mandat în mandat - unul de europarlamentar, altul doar de parlamentar - în pofida unei ameninţări ridicole cu mandatul de arestare.

Ceea ce nu înseamnă că Dumnezeu nu există. Însă, ca să îl citez pe scriitorul britanic Jonathan Coe, „Dumnezeu e un geniu comic, dat fiind că a creat o lume în care absolut totul este caraghios.”

Câteodată, chiar dureros de caraghios, aş nuanţa eu.

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.