Dacă abia s-au terminat zilele libere atribuite Paştelui, nu ştiu ce nevoie mai era de vacanţa asta de 1 Mai. E început de mai, dar canicula ne duce direct în cuptoarele lunii iulie, printr-o nouă panaramă festivă, care nu înseamnă altceva decât o nouă destrăbălare digestivo-bahică.
Am de mult certitudinea că neamul ăsta al nostru trăieşte doar ca să mănânce şi să bea până nu mai poate. Grătarele aduc burtoaielor omagii fierbinţi, constând în buchete de cârnăciori şi de mititei, stinse cu revărsări de vin şi de bere. Berea şi vinul se servesc precaut în pahare de plastic, să nu se îmbete lumea şi să-şi dea cu sticlele în cap, amintindu-mi de Nicolae Iorga, care propusese cândva să se interzică soiul de vin „1001”, fiindcă tâmpeşte populaţia. Azi nu mai e nevoie, că populaţia e de mult tâmpită.
Oamenii muncii îşi serbează ziua. Altădată, omagiile se aduceau prin muncă, dar acum e momentul trândăvelii totale. Nu numai că de 1 Mai toţi stăm cu buricele la soare, dar nici pe 30 aprilie n-am mai lucrat. Nici pe 2 mai, nici pe 3. Peste tot, zăvoarele sunt trase. Abia după ce va mai trece o săptămână, putem încerca să ne mai înţelegem unul cu altul.
Carne, frate, cât cuprinde carne şi alte produse sângeroase, aduse de sub satârul abatorului. Grătarele sfârâie, împrăştiind în aer un fum greţos. Niciodată, dar niciodată în viaţa mea nu am văzut nici cea mai nevinovată salată sau legumă servită la astfel de sărbători, deşi pe grătar se pot prepara şi ciuperci, şi vinete, ca să dăm doar două exemple.
În privinţa muzicii împroşcate tot ca să alunece pe gât mâncarea şi băutura, recunosc cu regret că n-am auzit nici o strofă din „Internaţionala”, cântecul deşteptării maselor. Ceea ce înseamnă că masele au adormit la loc.
1 Mai, ziua internaţională a celor ce muncesc. Ziua când oamenii petrec, după filozofia lor de viaţă proletară. Măcar şomerii de ar munci de 1 Mai şi tot s-ar mai vedea nişte rezultate.
Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.