Doru-Mihai LUNGESCU este un epigramist foarte talentat care confirmă, pe zi ce trece, aprecierile frumoase făcute la adresa lui de către consacrații acestei specii literare ce smulge zâmbete și descrețește frunți. S-a născut la 18 mai 1964 în comuna Albeni, județul Gorj (oltean get-beget!), actualmente locuind în frumosul oraș Târgu Jiu, reședința județului.
Absolvent de studii superioare la Sibiu și București - profesia de bază fiind cea de inginer - a început să cocheteze cu scrisul prin 1990 (,,Țara lui Bachus’’) publicând, apoi, până în prezent, în mai multe ziare și reviste din țară. În anul 2003 i-a apărut volumul ,,Am umor pân’ am să mor’’ la editura gorjeană ,,Măiastra’’. Este președinte al Cenaclului ,,Hohote’’ din Tg. Jiu, redactor-șef al revistei ,,Hohote’’ și membru al Uniunii Epigramiștilor din România. A fost premiat în cadrul mai multor Festivaluri-concurs de epigramă și poezie umoristică din România și Republica Moldova, fiind inclus și în câteva antologii de gen. Înzestrat cu un remarcabil simț al umorului, politicos și prietenos, Doru-Mihai LUNGESCU știe să se facă repede îndrăgit de către cei din jur, oferind întotdeauna cu sinceritate o strângere de mână bărbătească celor pe care îi simte aproape de sufletul său.
Pentru rubrica mea, ,,Cioburi de metaforă’’, a trimis zece epigrame care, sunt sigur, vor fi apreciate așa cum se cuvine de către cititori.
Salutări și mult succes pe viitor, Mihai!
LUMEA ÎN SCHIMBARE
Infernul a sosit pe căi șirete,
Că peste-atâtea stăruinți deșarte
Lansările de bombe si rachete
Au depășit… lansările de carte!
NEVASTĂ ÎN DORUL LELII
Nevasta mea, din bar în bar,
Își face zilnic circuit
Și pierde vremea în zadar…
Că-s foarte greu de dibuit!
S-A ÎNCHEIAT NEGOCIEREA PENTRU CAPITALA REGIUNII OLTENIA
Bătută-i palma, scrisă-i slova,
Între olteni, într-un târziu:
Rămâne centrul în Craiova
Și epicentru-n Târgu Jiu.
STRATEGIE DE VOT
Vă declar, pornit pe fapte:
Votul ține de virtute
Și-o să-l dau târziu, în noapte…
E mai scump cu două sute!
GRIJĂ
Soția mea, să știu ce face,
O monitorizez cu drona,
Căci vreau să fie-n casă pace
În timp ce m-alăptează bona!
CĂSNICIE PE CANICULĂ
Cât e vară și e soare
Căsnicia merge strună,
Că ne deplasăm la mare…
Fiecare câte-o lună!
ÎN VIZITĂ LA STÂNĂ
N-a fost vizita-n zadar:
Am văzut, în relief,
Prima dată un măgar
Fără aere de șef!
EVOLUȚIE IMPUSĂ
Cum la graniță se coace
Un război afurisit,
Ne vom ocupa de pace…
Înarmându-ne subit!
ÎN VIZITĂ LA OCNELE MARI
Aproape-ți vine să declari,
Cu ochii de speranță plini:
La cât sunt ocnele de mari
Parlamentarii sunt puțini!
CONSECINȚE
Privesc la vie și suspin:
Căldura verii, ca un bici,
O să mă lase fără vin…
Și fără cei câțiva amici!
Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!