Constantin MOLDOVAN

Ieri a fost serbată ZIUA LIMBII ROMÂNE, deși limba noastră cea frumoasă merită sărbătorită în fiecare zi. N-o să vorbesc, acum, despre cei ce o asasinează fără rușine sau despre detractorii românismului. În schimb, dați-mi voie să îmi aplec genunchii gândului în fața celor care, de-a lungul timpului, au cântat frumusețea neasemuită a graiului strămoșesc. Nichita Stănescu a spus, în cuvinte puține, cam tot ceea ce se putea spune. Altceva ar fi de prisos…

,,A vorbi despre limba în care gândeşti este ca o sărbătoare. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.” 

LIMBA ROMÂNĂ

Limba română este-al nostru dar

Și mă închin, smerit, ca la icoană,

Să-alunge tot ce-i rău pân' la hotar,

Să vindece, în inimi, orice rană.

Limba română este-o floare rară

Cântată de poeții pricepuți,

Iar când vorbești despre popor și țară

E locul unde mergi să te-mprumuți.

Limba română este un izvor

Ce curge și nu seacă niciodată;

Poți defini, corect, cuvântul "dor"

Sorbind din apa lui, mereu curată.

Limba română e o rugăciune

Rostită și la bine, și la greu,

E sanctuarul de închinăciune

În care poposește gândul meu…

Oriunde-aș fi mânat de voia sorții

Nu voi ascunde, nimănui, mândria

De-a fi român... Și până-n clipa morții

Îmi va zâmbi în suflet România.

Iar dulcea noastră limbă românească

Îmi va sluji drept pernă de culcare,

Astfel încât și visul să-nflorească

În frumusețea ei nemuritoare.

(Constantin Moldovan)

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!