Cioburi de metaforă

,,M-am născut, cândva (Oscar Wilde spunea că o femeie care-și dezvăluie vârsta e în stare să spună orice!), într-o lună de iarnă, februarie 8, în Mălăiești de Jos, Prahova. Am învățat multe, de toate și mai nimic, de aceea încă mai încerc’’, declară persoana despre care este vorba în rubrica noastră de astăzi.

Se numește FLORINA DINESCU și este o doamnă de o remarcabilă finețe, un om luminos, un caracter puternic, o talentată epigramistă ce impresionează prin profunzimea cu care analizează viața cu bunele și relele acesteia.

I-am admirat, întotdeauna, zâmbetul enigmatic și - recunosc deschis - inteligența de femeie conștientă de propria valoare, dincolo de părerile unora sau altora. Încă de mică a fost atrasă de farmecul cuvântului scris și rostit, evidențiindu-se apoi printr-o remarcabilă activitate literară și printr-o strădanie neobosită pusă în slujba actului de cultură, cu demnitate și fără compromisuri.

,,Pe la 7 ani am scris prima poezie, dar nu m-am învățat minte, drept pentru care am primit câteva distincții, asta până când am descoperit și alte genuri: proză scurtă, proză umoristică și - ultima dragoste - epigrama, care mi-a adus și ea ceva premii, deși nu mă regăsesc încă în paginile revistei Forbes…’’

A publicat în cunoscute reviste literare și a apărut în mai multe antologii de poezie și epigramă, bucurându-se de binemeritate elogii din partea cititorilor, dar și a colegilor de breaslă care o îndrăgesc și o apreciază.

Este autoarea cărții de epigrame ,,Cu muza la taifas’’ și coautoare, alături de fostul soț - cunoscutul și regretatul epigramist Mircea C. Dinescu - la volumele ,,Pas de deux’’ și ,,Singuri în tranziție’’. 

De asemenea, conduce (de aproximativ 30 de ani) Clubul umoriștilor ,,Ion Ionescu Quintus’’ și organizează Festivalul concurs de epigrame ,,Întoarse ca la Ploiești’’. Vă las, stimați cititori, să faceți cunoștință cu epigramele doamnei Dinescu, având convingerea că vor așterne zâmbete (unele, ce-i drept, mai amare) pe chipurile domniilor voastre și închei cu o frază care o reprezintă cum nu se poate mai bine pe distinsa doamnă, frază ce exprimă, de fapt, crezul multora dintre cei care mânuiesc, cu dedicație, condeiul înmuiat în cerneala pasiunii pentru rimă, metaforă și poantă: 

,,Încă mai sper că pot schimba ceva scriind…’’ Doamne ajută să fie așa!

MARE MAESTRU

Știți, desigur, un maestru...

Mâini i-a dat Maimarele

Însă el, chiar ambidextru,

Scrie cu picioarele!

TĂRIA VINULUI

Lăsat ne-a fost, ca dar divin,

De-i negru, roşu, ori ca mierea;

Oricât de tare-ar fi un vin

Tot nu îmbată ca puterea.

BOALĂ GREA

E de mult gelos, tenace...

Chiar pe stradă, ori în tren,

Sexul, după el, se face

Ca o gripă,-aerogen!

VOCEA EXPERȚILOR

S-a făcut curând dovada

Că pe-oricare magistrală

N-ar costa autostrada,

Cât bordura-n Capitală!

INVENTATORUL ROMÂN - între înger și drac

Cu ustensile din dotare

Și bani de dânsul adunați,

Deschis-a greu un drum pe care

Nu are loc de nechemați.

MÂNDRIE NAȚIONALĂ

Lumea ştie, de-astă dată

Tot românu-i plin de fală

Că-ntr-o ţară-aşa curată

Şi dosarele se spală.

SĂNĂTATE CURATĂ

E vremea, -n Techirghiol, frumoasă

Şi mă îndeamnă la mofetă,

Dar nu mă duc, că-mi vine-acasă

Nămol cu apă la chiuvetă!

FĂRĂ ȘTAMPILĂ

Românul n-are nicio vină!

Când este vorba de scrutin,

De râde singur în cabină

A scris ceva pe buletin. 

QUOD ERAT DEMONSTRANDUM

Iubiţi de forţele divine,

Mai rezistenţi decât o stâncă,

Noi am sperat s-o ducem bine

Şi uite, o mai ducem… încă!

PRET A PORTER

Cu poante strânse în cunună,

Ce dovedeşte-o-ntreagă artă,

Umorul e o haină bună

Pe care prea puţini o poartă.

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!

CONSTANTIN MOLDOVAN